Tineri din Parohia Camenca, în pelerinaj la Mănăstirea Tarcău

9 August 2017

În zilele de 5 și 6 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, un grup de peste 120 de credincioși din Parohia „Sfântul Ilie” Camenca, Protopopiatul Moinești, însoțiți de preotul paroh Țuglea Constantin-Adrian, au mers în pelerinaj la Mănăstirea Tarcău din județul Neamț.

          Acest popas duhovnicesc, prilejuit de cel de-al doilea hram al Mănăstirii Tarcău, s-a inspirat din tradiția athonită, unde o mănăstire vecină și prietenă organizează cele ce țin de sărbătoare.

          Pelerinajul (organizat pentru al treilea an consecutiv) a reînviat o veche tradiție locală, neștearsă încă din memoria bunicilor, care în vremuri de restriște făceau acest drum spre alinare sufletească la tâmpla Mănăstirii din Tarcău. O particularitate a constituit-o prezența unui grup de 26 de bicicliști tineri,  care au parcurs drumul forestier de 35 km., care leagă satul Camenca de județul Neamț.

„Acest pelerinaj pe care parohia noastră îl organizează anual este un mod prin care credincioșii își arată evlavia față de locurile încărcate de har ale acestor plaiuri moldave, dar și o nouă posibilitate de a ne cunoaște pe noi înșine. Fiecare pelerinaj este implicit și un drum spre noi înșine. Suntem bucuroși că am putut organiza și anul acesta pelerinajul tradițional la Mănăstirea Tarcău și mulțumim totodată Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântare”, a spus părintele Țuglea Constantin.

Citește mai multe articole despre: protopopiat moinesti