Ziua Unirii

Binecuvântată fii Românie!

1 Decembrie 2017
Înaltpreasfințitul Ioachim

Providența a rânduit ca a doua zi după pomenirea Sfântului Apostol Andrei, pe 1 Decembrie, să sărbătorim ziua națională a tuturor românilor, care amintește de Unirea principatelor Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România și de Proclamația de la Alba Iulia. Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru unitate naţională şi marchează momentul creării României Mari, fiind una dintre cele mai importante pagini ale istoriei şi unităţii naţionale româneşti.

Celebrarea Unirii Mici la Liceul Teologic "Episcop Melchisedec" Roman

24 Ianuarie 2017

Însemnătatea acestui act pentru poporul român a fost relevată în cadrul unei comunicări realizate de către un elev seminarist, sub îndrumarea profesorului de istorie, Pr. Bogdan Ciobanu. Totodată s-a reliefat contribuția ilustrului cleric romașcan, Dimitrie Matcaș, la Unirea Principatelor, cu atât mai mult cu cât acest preot a fost primul director al instituției de învățământ teologic din cetatea mușatină.

La final, elevii și profesorii prezenți au cântat Hora Unirii, într-un exercițiu spontan de comuniune. 

(Pr. Ionuț Amărinii)

Ziua Unirii serbată de preşcolarii din cadrul Grădiniței particulare ”Episcop Melchisedec”

23 Ianuarie 2017

“Florile” din „Grădina de copii”, așa cum numea acest loc marele Episcop Melchisedec Ștefănescu, au sărbătorit această zi alături de părinți și educatori prin activități distractive de formare și culturalizare. Muzica, dactilopictura, pictura și dansul au reușit să atragă într-un mod irezistibil copilașii dornici de mișcare, creație și cunoaștere.

Ziua Unirii Principatelor comemorată de elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman

22 Ianuarie 2016

Astăzi, 22 ianuarie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman, coordonați de catedrele de limba și literatura  română și istorie, au organizat o serie de manifestări dedicate aniversării a 157 de ani de la Unirea Principatelor Romȃne (24 ianuarie 1859).

În cadrul programului artistic din aula Seminarului au fost evocate următoarele aspecte: semnificația Unirii, recunoașterea internațională a acesteia, eforturile elitelor romașcane pentru înfăptuirea acestui deziderat național.

Pagini