meditatie lirica

Reintegrarea lui Toma

Înaltpreasfințitul Ioachim

Trupul Tău este acelaşi, mâinile purtând stigmate,
Însă ai intrat în casă prin ușile încuiate!?...”
Domnul, văzându-i credința şi spontana convertire,
A reintegrat pe Toma dând a zecea fericire:

"Fericit fii, astăzi, Toma, c-ai văzut şi ai crezut!
Dar mai ferice-or fi cei care vor crede, dar n-au văzut!"
Exclamația lui Toma, cu-acest precept minunat,
E de veacuri argumentul că Hristos a înviat!
 

Climax

Înaltpreasfințitul Ioachim

Voi, fiii răbdării, pe Scară urcaţi,
Cum mai ieri urcat-aţi Taborul!
Fiți receptivi, cu sârg ascultați
Că azi vă vorbește Scărarul.

Ortopraxis înseamnă ogor semănat
Stând pe-a Leasvitei trepte.
Şi-n pustiul parcurs, în genunchi măsurat,
Va curge şi miere şi lapte.

Epectatic, pe Scară de vreme ce staţi,
Din cerul cel sfânt Hristos va privi.
Cu haina de fiu veţi fi îmbrăcaţi,
Și hristoşi după har, cu toţii veţi fi.

*Meditație lirică la Duminica Sfântului Ioan Scărarul

Meditând la umbra Crucii

Înaltpreasfințitul Ioachim

Staţi puţin în umbra Crucii, în smerită cugetare,

Şi din ea veţi primi fructul ca o veşnică mâncare.

Acest fruct va fi şi leacul spre sănătatea fiinţei,

Iar în suflet toţi simţi-veţi ontologia credinţei.

 

Metatemporalitatea va miji în suflete

Iară răul ce v-apasă va fugi cu tunete.

Hristos răstignit pe Cruce, cu mâini filantropice,

Va fi izvor de speranţă, în pătimiri hristice.

 

Din iubire pentru tine din cer mâna va cădea,

Iar limanul mântuirii la orizont vei vedea.

Veniți de luați lumină!

Înaltpreasfințitul Ioachim

Luați crucea ostenelii și urmați-l pe Hristos,
Trăiți în această viață pașnic, liniștit, frumos.
Urcați munții fericirii, urcați astăzi pe Tabor
Și veți simți incandescența cestui foc mistuitor.

Ziceți „Doamne Iisuse, miluieste-mă, mă iartă!
O, Hristoase, scaldă-mi chipul în lumina necreată.”
Împlinți faptele bune, iubiți-vă, fiți smeriți,
Când ajungeți pe Golgota, cu Hristos vă răstigniți.

Și-atunci, dincolo de cruce, în ajunul primăverii,
Veți simți cum se aprinde  facla sfânt-a Învierii .

 

Ascultă glasul conștiinței

Înaltpreasfințitul Ioachim

Când noaptea începe, deși e lumină,

Când plouă-n torente, deși-i zi senină,

Când lumea-i atee, deși se închină,

Când totu-i haotic, deși-i disciplină,

Când pacea umană nu-i pace divină,

Știința lumească e anticreștină,

Tu, chipul iconic, făcut de Hristos,

Devii chip urât, de fiu păcătos!?

 

Când fiii din sate mai toți au plecat,

Și negura vremii pe moși i-a-ngropat,

Când slinul uitării pe cruci s-a fixat,

Când amnezia în minți peren a intrat,

Iar necromanția s-a reinstalat,

Aritmetică divină (1+1=1)*

Înaltpreasfințitul Ioachim

„Îți mulțumesc, o, Doamne sfinte, că eu nu sunt ca toți ceilalți,
Avari, nedrepți, ca acest vameș, sau ca atâția desfrânați.
Postesc corect, cum spune Legea, de două ori pe săptămână;
La templu, plătesc zeciuiala, că nu am inimă hapsână.”
 

În spate, după un pilastru, smeritul vameș se ruga,
Bătându-și pieptul cu putere, și-n sinea lui așa spunea:
„O, Doamne sfinte, fie-ți milă de robul Tău cel păcătos!
Îmi iartă mie tot păcatul și-mi spală sufletul slinos!”
 

Sicomorul lui Zaheu*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Mânat de un impuls ascuns,
Acest pitic numit Zaheu
Ignoră azi statutul său,
Pornind să vadă pe Iisus.

Mulțimea făcând paravan,
Deși el glasu-I auzea,
El totuși nu-L putea vedea.
Speranța lui sfârși în van.

Însă un gând provocator
Trecu prin mintea lui Zaheu,
Că o zbughi instantaneu
Să urce într-un sicomor.

Fierbând în sine, bietul om,
Că-și vede visul împlinit,
Simțea că timpul a sosit.
Ca un copil, urcă în pom.

Egocentristul

Înaltpreasfințitul Ioachim

„O, Iisuse, Sfinte Doamne, Tu ca veşnic Dumnezeu
Fii milostiv şi-mi arătă unde este soţul meu.
Dacă este lângă Tine, îţi mulţumesc pentru toate,
Iar de este la-ntuneric, din milostivire-l scoate.”

 

Într-un vis din noaptea lungă de iarnă frigorigena
I s-arătă bărbatul care, trist, era-n gheenă.
Femeia-ncepu să plângă soarta celui pedepsit
Şi pe Dumnezeu să-l roage pentru soţul osândit.

 

Maica Domnului şi crucea lui Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar luna lui Răpciune şi cea a lui Brumar,
Marchează anotimpul ce încheie vara
Şi dacă ne uităm în calendar,
Noi preacinstim pe Miriam fecioara.

Mai la-nceput de an bisericesc,
În cea de-a opta zi a lui Răpciune,
Deşi ziua mai scade, iar nopţile mai cresc.
E naşterea Fecioarei: feerică minune!

În ziua cea dintâi a lui Brumar,
Când nu mai cade rouă pe pământ,
E consemnat cu roşu-n calendar
Cinstirea Preacuratei, cu-al ei frumos veşmânt.

Robinson Crusoe, altcum

Înaltpreasfințitul Ioachim

Acum, singur între ape în acest imens ocean,
Iar eşti singura mea șansă să mă scoți la vreun liman. 
Tu eşti unica mea cale în acest infern acvatic.
Dacă m-ai lăsat în viaţă, nu mă lăsa singuratic.

Este de prisos ca barca spre uscat s-o dirijez,
Că nu știu de mă apropii sau de mal mă depărtez.
Barca o las în derivă, ca eu n-o pot guverna,
Dacă ai un plan cu mine, Doamne, fie voia Ta!”

Urmarea lui Hristos

Înaltpreasfințitul Ioachim

Când virtutea și credința le-mpletești armonios,
Îți iluminezi ființa mulțumindu-I lui Hristos.
Atunci când vre-o suferință te face neputincios,
Nu te întrista prea tare că suferă și Hristos.

Dacă știi că-ți tragi sorgintea dintr-un neam religios,
Apară dreapta credință și dă slavă lui Hristos.
Când în lume se revarsă duhul rău și tenebros,
Roagă-te din cer să vină pacea sfânt-a lui Hristos .

Frica de moarte și Iisus*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Dar noaptea devenise ca un iad
Corabia plutea pe valuri, în derivă,
Că vântul ce sufla le sta-mpotrivă,
Şi ucenicii-n deznădejde cad.

Târziu, o rază-n întuneric le apare,
Obscuritatea-n două se împarte.
Cine putea să fie-n plină noapte?
Era Iisus care mergea pe mare!

Văzându-L, ucenicii îngroziţi
Credeau că-i o fantasmă sau nălucă.
Strigară, ca un prunc cuprins de frică,
Pân’ce Iisus le zise: „Îndrăzniţi!”

Capernaum și Calcedon

Înaltpreasfințitul Ioachim

„Miluieşte-ne, Doamne, fiul lui David,
Redă-ne vederea, te rugăm fervid”.
Iisus nu-i ascultă, şi-n casă intrând
L-au urmat şi orbii, tot mereu strigând.

Dacă toţi văzură multa stăruinţă,
Hristos îi întreabă, cu bunăvoinţă:
„Aveţi voi credinţa că pot vindeca?”
Amândoi strigară, cu putere: „Da”!

„De aveţi credinţă fără de tăgadă,
Fie voia voastră, ochii voştri vadă!”
Apoi porunceşte: „Fiţi cât mai discreţi
Să nu ştie nimeni prin Cine vedeţi!”

Pagini