iulie

Pelerinaj duhovnicesc al Parohiei Secuieni din Protoieria Bacău

26 Iulie 2017

Enoriaşii Parohiei Secuieni au avut bucuria ca în cele două zile să viziteze şi să se închine în următoarele centre de spiritualitate şi cultură moldave: Catedrala Arhiepiscopală a Eparhiei Romanului şi Bacăului „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, mănăstirile Neamţ, Secu, Sihăstria, Sihla (cu peştera Sfintei Teodora), Petru Vodă, Agapia, Văratec, Bistriţa, Ciolpani şi Runc, iar din punct de vedere istoric s-a vizitat şi cetatea Neamţului, restaurată de curând.

Proiectul eparhial „Cateheze în parohii” (ediția a III-a), la Parohia Holt

22 Iulie 2017

Imediat după cuvântul adresat părintelui paroh Iulian Adam și tinerilor prezenți din partea părintelui Arhiepiscop Ioachim de către delegatul Centrului Eparhial, a urmat vizionarea filmuleţului cu viaţa şi minunile Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.

După aceasta, părintele inspector a prezentat cateheza ce poartă titlul ,,Copilul -Icoana Împărăţiei lui Dumnezeu”, din programul catehetic ”Cinstirea Icoanelor în ortodoxie” din cadrul proiectului eparhial ”Cateheze în parohii”, ajuns la ediția a III-a.

Proiect cultural-catehetic ,,Şcoala de vară" în Parohia Fundeni

17 Iulie 2017

Astfel, duminică, 9 iulie, între orele 13:00-16:00, unsprezece copii din Parohia Fundeni implicați în programul școlii de vară „Şcoala din tinda bisericii - File de istorie’’, sub îndrumarea părintelui paroh Alexandru Croitoru, au fost în Parcul Gherăieşti din Bacău, unde au participat la Festivalul Geto-Dacilor-Tamasidava.

Aici au putut observa îndeaproape meşteşugurile dacilor şi romanilor, uneltele agricole, armele tradiţionale. Au urmărit apoi reprezentaţia de dansuri antice şi defilarea trupelor, precum şi bătălia dintre daci şi romani.

Sfântul Sinod al BOR, reunit în ședință de lucru

4 Iulie 2017

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au reunit astăzi în ședință de lucru. Înaintea începerii lucrărilor, la Catedrala Patriarhală din București, în prezența ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel, sub protia Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost oficiată Sfânta Liturghie.

Oferte de angajare în cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec” Roman

3 Iulie 2017

Fundația ”Episcop Melchisedec” anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi:

ASISTENT SOCIAL - condiții: studii superioare, înscris în Colegiul Național al Asistenților Sociali, abilitate de comunicare și interrelaționare;

EDUCATOR - condiții: studii de specialitate (Liceul Pedagogic și/sau Facultatea de științe ale educației, specialitatea educator), pentru grupă de vârstă de 2-3 ani;

ÎNGRIJITOR COPII - condiții: absolvent liceu, pentru grupă mică;

AJUTOR BUCĂTAR - condiții: absolvent liceu, cursuri de specialitate.

Cinstirea lui Ștefan cel Mare pe valea Trotușului

1 Iulie 2017

Astfel, sâmbătă, 1 iulie, de la ora 17.00, vor fi săvârșite slujbe religioase închinate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, răspunsurile la strană fiind date de Corul psaltic “Filomelos”. În acest cadru, după un recital de poezii și imne religioase profesorul universitar doctorand Adrian Sârbu (de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași) va susține prelegerea “Importanța muzicii psaltice în contextul actual al Bisericii”.

Pagini