iubire

Misterul se-nţelege mereu doar intuitiv,

Pentru că în asta lume totul este relativ.

O pildă ne dă ideea de ce este-n transcendent,

Prin imagini şi prin pilde ni-l aduce-n imanent.

Pe Dumnezeu creatorul, necreat şi veşnic viu

Nu-l pătrundem în esenţă, însă îl vedem prin Fiu.

Dacă l-am văzut pe Fiul, asta ne este de-ajuns.

În Fiul venit în lume, ipostatic s-au ascuns

Tatăl - nenăscut şi Duhul - în fiinţa nepătruns.

Noi, când contemplăm misterul, primim sensuri negrăite:

Dumnezeu se revelează prin imagini infinite.

„Voi, cei buni, curați și vrednici, cinstitori de Dumnezeu,
Veniți..., primiți moștenirea lăsată de Tatăl Meu!
Căci în lumea efemeră în care M-am micșorat,
Când n-am avut de mâncare, din iubire, voi Mi-ați dat.

Iar când setea și arșița în pustiu Mă toropeau,
Ați scos apă din fântână din care Mi-ați dat să beau.
Precum știți, în lumea voastră, am fost străin pe pământ,
Dar Mi-ați dat, pentru trei zile, un locușor de mormânt.

„Fiecare om în parte, zise Domnul într-o zi,

Trebuie ca să se miște în spațiul lui a iubi.”

Hristos voia să arate că iubirea egoistă

Este fadă și nedemnă, chiar lugubră sau sinistră.

Imperativ El ne-ntrebă: „Din câte iubiri avem

Care e prioritară: pentru sine sau semen ?”

Cum Dumnezeu e iubire, iar iubirea Dumnezeu,

El dorește ca-n iubire să conviețuim mereu.

Dacă iubirea-i aceeași, deci, și fapta fiecărui

Nu poate să se plieze după mintea orișicărui.