hram

Sf. Ioan Botezătorul serbat în Parohia Racova

8 Ianuarie 2019

La eveniment au participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, preoți din Protopopiatul Buhuși, dar și din alte protopopiate, care au săvârșit alături de părintele protopop slujba Vecerniei unită cu Litia.

În cuvântul de învățătură, părintele protopop a vorbit despre personalitatea religios – morală a Sf. Ioan, activitatea sa de Înaintemergător al Domnului și rolul avut de Sf. Ioan în planul de mântuire al neamului omenesc, în ceea ce privește activitatea sa dinaintea botezării Mântuitorului.

Credincioșii Catedralei „Sf. Nicolae” din Buhuși și-au serbat ocrotitorul spiritual

6 Decembrie 2018

Bucuria duhovnicească a debutat în seara zilei de 5 decembrie 2018,  când în prezența părintelui Vasile Cozma, protopopul Protoieriei Buhuși și parohul Catedralei „Sf. Nicolae”, a preoților și a credincioșilor a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia.

Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele Pascariu Sebastian Florin de la Parohia Racova, care a prezentat aspecte din viața Sf. Nicolae, model de generozitate, iubire și apărător al dreptei credințe.

Zi de sărbătoare în Salina din Târgu-Ocna

4 Decembrie 2018

În ziua de 4 Undrea, când Biserica noastră strămoșească face pomenirea Sfintei Mare Mucenițe Varvara, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului nostru Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în locașul de închinare din Salina Târgu-Ocna, realizat cu migală și talent de mineri, s-a săvârșit slujba hramului închinat Ocrotitoarei minerilor de pretutindeni.

Capela „Sf. Ap. Andrei” – Arena Mall Bacău şi-a sărbătorit ocrotitorul

3 Decembrie 2018

Răspunzând evlaviei băcăuanilor şi a credincioşilor Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău, în seara zilei de 29 noiembrie 2018, a fost adusă cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, spre închinare, racla cu moaştele Sfântului Antipa de la Calapodeşti, care se află în patrimoniul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.

Sf. Arhangheli serbați în Parohia Gârleni

9 Noiembrie 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, părintele Protopop Vasile Cozma, a fost prezent în mijlocul preoților și a comunității din Gârleni, săvârșind slujba Vecerniei și slujba de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu.

Părintele Protopop a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre împărțirea cetelor îngerești și slujirea lor, importanța cinstirii îngerilor și despre Arhangheli ca mesagerii lui Dumnezeu și aducători de vești bune, apreciind starea de rugăciune și liniște lăuntrică a celor prezenți.

Sfântul Mare Mc. Dimitrie serbat în Parohia Buda

26 Octombrie 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, prezent în mijlocul preoților și a credincioșilor a fost părintele protopop Vasile Cozma, fiind săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia.

În cuvântul de învățătură părintele protopop a vorbit despre sfinți și sfințenie, despre categoriile de sfinți (martiri, cuvioși) și despre sfinții eroi din Primul Război Mondial.

Alături de Cuvioasa Parascheva pe calea spre Hristos

12 Octombrie 2018
Înaltpreasfințitul Ioachim

Într-o lume în care descreştinarea a devenit program de acţiune şi în care se vorbeşte tot mai deschis şi mai des de păşirea într-o „eră post-creştină”, Sfânta Cuvioasă Parascheva adună an de an la racla sa de la Iaşi, în ziua de 14 octombrie, sute de mii de pelerini, iar bisericile răspândite azi pe toată faţa pământului mărturisesc credinţa neclintită în puterea dată Sfintei Cuvioase Parascheva de a arăta prin minunile sale, despre care s-a spus că sunt mai multe ca nisipul mării, că minunea este în ordinea divină a lumii tot atât de reală ca legea gravitaţiei.

Sărbătoare și bucurie la Parohia Dealu Nou – Sărata

18 August 2018

Ziua de 15 august, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, avea să încununeze bucuria hramului în Parohia Dealu Nou-Sărata. Credincioșii parohiei, îmbrăcaţi în costume naționale, s-au rugat în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii săvârşite de către un sobor de preoți în frunte cu PC părinte Costică Busuioc, protoiereu al Protopopiatului Bacău.

Liturghie arhierească la Mănăstirea „Schimbarea la Față a Domnului” de la Berzunți

6 August 2018

La primele orele ale dimineții de 6 august a.c. curtea Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Berzunți s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor care a participat la sărbătoarea hramului acestui așezământ monahal. Astfel, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierodiaconul Teofan Simion a fost hirotonit ieromonah.

           În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Ierarhul a explicat semnificația profund teologică, mistică și tradițională a sărbătorii din această zi.

Pagini