fundația episcop melchisedec

Concurs pentru un post de educator

23 Octombrie 2017

Condițiile de angajare impun studii de specialitate (Liceul Pedagogic și/sau Facultatea de științe ale educației, specialitatea educator), pentru grupă de vârstă de 2-6 ani. Recomandările de pe funcții similare ocupate anterior constituie un avantaj.

Dosarele vor conține: CV-ul candidatului, copii după actele de studii și o scrisoare de intenție.
Relații suplimentare pot fi obținute la telefon: 0728880510 monahia Dionisia Șchiopu.

Resfințirea Capelei din incinta Fundației „Episcop Melchisedec” Roman

6 Octombrie 2018

Sărbătoarea închinată resfințirii lucrărilor de reabilitare a Capelei cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, Metoc Chiriarhal, aflată în incinta Fundației „Episcop Melchisedec” din Roman a adunat preoți și credincioși romașcani care au dorit să se roage împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și să se închine în chivotul ce adăpostește osemintele „celui mai luminat episcop al românilor”, cum a fost numit episcopul de pioasă amintire Melchisedec Ștefănescu.

Resfințirea Capelei din incinta Fundației „Episcop Melchisedec” Roman

2 Octombrie 2018

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, începând cu ora 16.00, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de soborul preoților din Protopopiatul Roman, va săvârși slujba de resfințire a Capelei „Adormirea Maicii Domnului și Sf. Evanghelist Ioan”, aflată în incinta Fundației „Episcop Melchisedec” Roman. La eveniment vor fi prezenți stareți și starețe din Eparhia Romanului și Bacăului, preoți din Protopopiatul Roman, oficialități centrale și locale, precum și pelerini care vor dori să se închine la mormântul „celui mai luminat episcop al românilor”, aflat la interiorul acestui lăcaș de închinare.

Vizită de lucru a IPS Ioachim la Fundația „Episcop Melchisedec” Roman

14 August 2018

Aici, Părintele Arhiepiscop Ioachim a analizat stadiul reabilitării picturii murale din interiorul capelei unde este înmormântat ilustrul Episcop Melchisedec Ștefănescu, a vizitat foișorul ce va deservi activităților educaționale dedicate copiilor de la Grădinița „Episcop Melchisedec”, precum și cabinetul stomatologic pus la dispoziția romașcanilor. Înaltpreasfințitul a rămas încântat de stadiul lucrărilor de construire și reabilitare, oferind sfaturi de mare preț directorului instituției pentru finalizarea cu succes a tuturor lucrărilor începute.

Trei zile de poveste la Fundația Episcop Melchisedec din Roman

10 August 2018

Marți, 07 august, copiii au căutat castelul minunat în Parcul Municipal, unde nu l-au găsit, dar au găsit căprioare, lebede, broscuțe și peștișori. Apoi, grădinarii și-au construit un castel din jocuri și voie bună. Au continuat căutările a doua zi, miercuri, la Biblioteca „George Radu Melidon”, din Roman, unde copiii au găsit multe castele în cărțile cu povești din bibliotecă, dar nu era cel adevărat, căutat de ei. Nu și-au pierdut buna dispoziție și și-au încheiat ziua cu jocuri, dansuri și cântece. Curajoși, copiii au pornit și a treia zi în călătorie în căutarea castelului.

Alimente, compasiune și ajutor pentru persoanele nevoiașe din Roman

6 Iunie 2018

Ajunge devreme în curtea Fundației ”Episcop Melchisedec” din Roman. Se așază pe băncuța de lângă Cantina Socială și așteaptă ora servirii prânzului. Stă liniștită, privind cu seninătate bustul ierarhului care în urmă cu peste un secol a lăsat prin testament ca aici, la Roman, să funcționeze un așezământ pentru cei nevoiași. Ține strâns în mână pungulița cu pastile. Trebuie să ia un medicament la ora 11.00. Fix înainte de începerea servirii prânzului. ”Nu știu ce m-aș fi făcut fără mâncarea pe care o primesc de la Cantina Fundației. Mă ajută foarte mult.

Daruri de Crăciun la Fundația ,,Episcop Melchisedec’’

22 Decembrie 2017

Pachetele au constat în carne pui, conserve, dulciuri, legume, calendare, la care s-au adaugat articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Monahia Dionisia Șchiopu, directorul Fundației ,,Episcop Melchisedec’’ a ținut un cuvânt de încurajare în fața celor prezenți, i-a îndemnat să aibă răbdare și să se roage, asigurându-i că Fundația ‚,Episcop Melchisedec’’ va face în continuare efortul de a-i sprijini, urându-le totodată, sărbători cu pace și bucurie.

Preșcolarii Grădiniței „Episcop Melchisedec" împărtășiți de IPS Arhiepiscop Ioachim

15 Decembrie 2017

Șaizeci de preșcolari de la Grădinița „Episcop Melchisedec” din Roman, însoțiți de cadrele didactice, au vizitat în dimineața zilei de 15 decembrie a.c. Catedrala arhiepiscopală din Roman pentru a primi binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și apoi au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului.

 Micuții au fost vizibil  încântați la întâlnirea cu Părintele Arhiepiscop Ioachim, cel care le-a oferit în dar pe Mântuitorul Hristos din Potirul Sfintei Liturghii oficiate în această zi.

Fundația „Episcop Melchisedec” din Roman a găzduit întâlnirea membrilor Centrului de Socializare

8 Decembrie 2017

             Între subiectele propuse și dezbătute ulterior, amintim pe cele despre folosul rugăciunii, despre post, rolul comunicării, importanța implicării în viața socială și programul sărbătorilor de Crăciun, părintele consilier eparhial răspunzând întrebărilor venite din partea membrilor Centrului de Socializare din cadrul fundației romașcane.

Cerc pedagogic la Grădinița „Episcop Melchisedec” Roman

21 Noiembrie 2017

Lucrările au fost deschise de monahia Dionisia Șchiopu, director al Fundației „Episcop Melchisedec”, care a adresat un mesaj de bun venit celor 30 de cadre didactice ce au participat din întreg județul Neamț. Din partea Inspectoratului Județean Neamț a participat doamna Inspector pentru Învățământul preșcolar, Rodica Vădeanu.

Fundația „Episcop Melchisedec” reprezentată cu succes la Olimpiada de Creație de la Iași

13 Noiembrie 2017

Fundația „Episcop Melchisedec” din orașul Roman a participat, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Olimpiada de Creație ce a fost organizată de Fundația Solidaritate și Speranță din Iași. Cu acest prilej, patru dintre cei mai tineri elevi ai Centrului de Zi din cadrul Fundației romașcane au participat la secțiunea de interpretare muzicală și de creație și literată unde au și excelat, fiind premiați cu locul I.

Acțiune de ecologizare la Centrul de zi al Fundației ,,Episcop Melchisedec” din Roman

2 Noiembrie 2017

În orașul Roman, în ziua de 2 noiembrie 2017, în curtea Fundației ,,Episcop Melchisedec”, sub directa îndrumare a directorului fundației, maica Dionisia Șchiopu, a fost desfășurată o acțiune de ecologizare care a mobilizat câteva zeci de voluntari membri din cadrul ATOR (Asociația Tinerilor Ortodocși Roman), Asociația Mușatinii din cadrul Colegiului Național „Roman Vodă ”, precum și tineri elevi de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”.

Grădinița „Episcop Melchisedec” din Roman a serbat începerea noului an școlar

11 Septembrie 2017

Astăzi, 11 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prezent alături de copiii care urmează programul Grădiniței din cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec”, pe care i-a binecuvântat la întoarcerea din vacanța de vară. Ierarhul, în vizita Sa, a fost însoțit de părintele Arhim. Pimen Costea, vicar-administrativ al Centrului Eparhial și președintele fundației romașcane și de către părinți consilieri și inspectori eparhiali.

„Bucuria darului" la Fundația ”Episcop Melchisedec” din Roman

5 Iulie 2017

Uneori un gest care la prima vedere pare simplu sau de nebăgat în seamă, poate să aducă un zâmbet pe chipul celui brăzdat de nevoi și suferințe.

Astfel, suplimentele de hrană oferite cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au fost primite cu bucurie și se speră că astfel de activități vor fi realizate și cu sprijinul mai multor oameni de bine, pentru binele celor din ce în ce mai necăjiți dintre semeni.

Oferte de angajare în cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec” Roman

3 Iulie 2017

Fundația ”Episcop Melchisedec” anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi:

ASISTENT SOCIAL - condiții: studii superioare, înscris în Colegiul Național al Asistenților Sociali, abilitate de comunicare și interrelaționare;

EDUCATOR - condiții: studii de specialitate (Liceul Pedagogic și/sau Facultatea de științe ale educației, specialitatea educator), pentru grupă de vârstă de 2-3 ani;

ÎNGRIJITOR COPII - condiții: absolvent liceu, pentru grupă mică;

AJUTOR BUCĂTAR - condiții: absolvent liceu, cursuri de specialitate.

Pagini