catedrala Onesti

Centenarul la Onești a început cu Agheasmă Mare pentru a stropi sângele Eroilor Neamului

8 Ianuarie 2018

Credința oneștenilor am văzut-o, am apreciat modul în care au venit și s-au rugat și le mulțumim deoarece au răspuns la chemarea Bisericii, a preoților și a ierarhului. Însă, ce doresc să subliniez este neobosita lucrare și muncă a Arhiepiscopului nostru Ioachim. De joi, când am fost la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de Înaltpreasfinția Sa, urmând slujba de seară, apoi Ceasurile Împărătești, Liturghia Sf. Vasile cel Mare și toată rânduiala, seara la rugăciune și priveghere la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” - Valea Budului, dimineața Sf.

Aghiasmă Mare pentru cei aflați în suferință

8 Ianuarie 2018

Duminică, 7 ianuarie, în ziua de prăznuire a Soborului Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, după ce a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim în cadrul Slujbei de Bobotează săvârșite la Catedrala “Pogorârea Sfântului Duh” din Onești, o parte din Aghiasma Mare a fost ambalată în câteva mii de recipiente și trimisă către Spitalul Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești, Așezământul “Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, Spitalul Penitenciar din Târgu Ocna, Azilul de bătrâni din cartierul Slobozia - Onești și în alte instituții.

Slujire arhierească în catedrala din Oneşti

7 Iunie 2014

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi în ziua de 8 iunie 2014, Sfânta Liturghie în Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh" din Oneşti. Ierarhul va fi aşteptat la orele dimineţii în faţa lăcaşului de închinăciune, a cărui construcţie a început acum aproape un sfert de secol, de soborul slujitorilor şi de credincioşii din oraş. "Suntem deosebit de bucuroşi pentru că în mijlocul nostru va poposi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul.

Binecuvântare arhierească la Catedrala ”Pogorârea Sfântului Duh” din Onești

13 Ianuarie 2014

A devenit o tradiţie ca, la început de an, preoţii Protopopiatului Oneşti să se întâlnească în rugăciune la Catedrala "Pogorârea Sfântului Duh". Anul acesta, în contexul Anului Omagial al Sfintei Euharistii, la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, au participat peste 100 de preoți, care au fost împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos de către Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei  Romanului şi Bacăului.

Sfintire la Catedrala "Pogorarea Sf. Duh" din Onesti

26 Noiembrie 2013

În ziua de Duminică, 24 noiembrie a.c., cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt” din Municipiul Oneşti a fost oficiată slujba de sfinţire a lucrărilor parţiale ce s-au săvârşit la altarul lăcaşului de cult.

Părintele Protopop Constantin Alupei, parohul bisericii, înconjurat de un sobor de preoţi oneşteni a oficiat slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie la care a participat mulţime de credincioşi.

Pagini