1 iunie

Copiii de la Grădiniță cu Program Prelungit „Episcop Melchisedec", în excursie de o zi

1 Iunie 2018

Astfel, toți excursioniștii au gustat din plin inocența lumii minunate a copiilor. Inițiativa monahiei Dionisia Șchiopu, Directorul Fundației „Episcop Melchisedec" de a organiza această excursie a adus bucurie în sufletele copiilor și ale părinților acestora, aceștia fiind antrenați în diferite activități care au înveselit atmosfera, provocând participanții să „fie copii pentru încă o zi".

Ziua copilului serbată la Centrul de zi „Sf. Arhanghel Rafail” Holt

1 Iunie 2018

        Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru acţiunea cultural-catehetică de la Holt a fost părintele Daniel Ionel Marari, inspector eparhial pentru catehizare și tineret, din cadrul sectorul cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

,,Unirea sacramentală cu Hristos este temeiul unităţii familiei creştine. În această ambianţă liturgică, pruncii sunt primiți ca dar al Sfintei Treimi oferit iubirii celor doi soţi” a fost concluzia cuvântului susţinut de părintele inspector.

Rugăciune, desen și culoare de Ziua Internațională a Copilului în Protopopiatul Sascut

31 Mai 2018

Activitatea s-a desfășurat în Biserica cu hramul "Izvorul Tămăduirii" din Parohia Sascut Târg, alături de participanți aflându-se pr. paroh Graur Săviță. Au participat 100 de copii din clasele I-IV , ale Școlii Gimnaziale din Sascut, sub îndrumarea cadrelor didactice. Cu toții au primit diplome de participare și s-au acordat 18 premii, pentru lucrările de desen și creatie.

Bucurii pentru copii, în Protopopiatul Moinești

1 Iunie 2017

Astfel, părintele protoiereu, împreună cu părintele secretar Sorin Bârzu  şi părintele Turcu Gheorghe, slujitor la capela „Sfântul Pantelimon” a Spitalului Municipal de Urgență Moinești, şi însoțiți de câţiva voluntari, elevi ai Liceului „Spiru Haret” din localitate, au mers pe secţia de pediatrie a spitalului municipal pentru a cerceta copilaşii internaţi, dar şi pentru a le aduce un strop de bucurie prin oferirea de daruri cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

Proiect catehetic derulat în Protopopiatul Moinești

1 Iunie 2017

Proiectul este parte a Contractului de parteneriat încheiat intre Primăria Zemeș și Parohia Pietrosu, sub egida UNICEF Romania-Servicii Comunitare pentru copii.

           Timp de două ore, cei 25 de copii participanți au realizat desene  cu tematica religioasă și adaptate vârstei și au vizionat un scurt film creștin educativ. La final, din partea organizatorilor, fiecare copil a primit câte o diplomă de participare și dulciuri.

( Pr. Aneculoaie Nelu)

Întâi iunie, zi de bucurie și pentru copiii cu autism

3 Iunie 2016

Miercuri, 1 iunie 2016, copiii de la Centrul de zi pentru persoane cu autism ”Sf. Cosma și Damian” au sărbătorit ziua copilului. Chiar dacă ei nu conștientizează semnificația acestei zile, cu siguranță se bucură de o atmosferă pozitivă, cu muzică pentru copii și veselie. Înconjurați de baloane colorate, copiii au fost implicați în activități de stimulare senzorială (jocuri cu spumă de ras, cu făină și nisip) și au ieșit la locul de joacă din curtea Parohiei Lazaret.

Întâi Iunie sărbătorit la Roman

2 Iunie 2016

Astfel, sute de tineri, elevi  ai școlilor romașcane, au participat miercuri, 1 iunie 2016, începând cu ora 10.00, în incinta ștrandului municipal Roman, la acest proiect special dedicat lor.

Mărețul eveniment, destinat să aducă multă bucurie în inimi și zâmbete pe chipul tinerilor participanți, s-a bucurat și de prezența PC Pr. Daniel Alexandru Zamfir, consilier eparhial al Sectorului administrativ-bisericesc și Purtător de cuvânt pentru Centrul eparhial, care a transmis copiilor și tinerilor binecuvântarea și salutul IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

”Fiecare băcăuan este ctitor de lăcașuri sfinte”

1 Iunie 2014

Câteva mii de băcăuani și o mare de copii au participat în seara zilei de 1 iunie la Vecernia oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un impresionant sobor de preoți, la Biserica ”Sf. Dumitru” din Cartierul "Narcisa". În contextul serbării Dumincii Părinților și Copiilor, după încheierea slujbei, Preasfinția Sa a rostit o rugăciune de binecuvântare a copiilor.

„Cuvânt şi culoare din suflet de copil”

27 Mai 2014

„Anul 2014 a fost consacrat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Anul omagial Euharistic şi al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Nu este altceva decât o invitaţie de a urmări viaţa sfinţilor şi a urma exemplul lor. Avem convingerea că este imperios necesar ca tinerii să caute şi alte repere decât cele pe care le propune societatea de astăzi. Într-o lume dezorientată, sau care este orientată mai mult pe orizontală, pierzându-şi dimensiunea verticală, Biserica propune reperele credinţei. 

Pagini