Tabără pentru tineri organizată de Parohia Lazaret

În perioada 19 - 25 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Parohia Ortodoxă Lazaret, în parteneriat cu Asociația „People United", a organizat cea de-a XIV-a ediție a tabetei duhovnicești, la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamț, intitulată „Din film, prin viață".

Cei 65 de participanți, voluntari, copii, părinți și formatori au participat zilnic la slujba Sfintei Liturghii și rugăciunea de seară, au vizitat Mănăstirea Pocrov, Neamț și Rezervația de zimbri.

Totodată, în cadrul acestei tabere au fost susținute cursuri de nutriție și despre importanța consumului de apă pentru organism, au fost organizate cinci ateliere de lucru, conform grupelor de vârstă ale participanților, urmate de discuții de grup, au fost vizionate filme tematice, s-au efectuat jocuri în aer liber și de societate etc.

Ziua de vineri a reprezentat oportunitatea și bucuria participanților de a prezenta în fața tuturor creațiile artistice (piesă de teatru) și plastice pe care le-au pregătit pe parcursul săptămânii, culminând cu focul de sfârșit de tabără.

La final, preoții slujitori de la Parohia Ortodoxă Lazaret, Iacobeanu Marius și Ciuche Eugen Ciprian, alături de Ambruș Georgiana, din partea Asociației ,,People United" au mulțumit tuturor celor implicați în acest proiect și au oferit daruri și diplome de participare celor prezenți. 

 

 

Pr. Ciuche Eugen Ciprian