Sprijin oferit prin protoierii bătrânilor şi copiilor de la Hârja

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Ioachim, părinţii protopopi şi preoţii din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, pot sprijini activitatea filantropică a Centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice de la Hârja prin colecte în produse alimentare sau nealimentare, cereale şi alte bunuri care sunt de folos acestei instituţii.

Aceasta decizie, luată la nivel eparhial, a fost determinată de faptul că resursele financiare ale parohiei şi Asociaţiei „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” Hârja nu pot susţine în totalitate cheltuielile pentru serviciile de îngrijire socio-medicale şi de hrană deoarece, foarte mulţi dintre bătrâni (96 în cămin şi 20 la domiciliu) şi copii (20), beneficiari ai serviciilor noastre, sunt cazuri sociale, persoane aflate în dificultate.

De la începutul anului curent, protoiereii protopopiatelor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului s-au implicat în aceasta activitate. Din partea Protoieriei Sascut şi al Protoieriei Oneşti, în mod constant, lunar, prin cercurile pastorale, preoţii au venit la Hârja cu diferite alimente, participând la Taina Sf. Maslu oficiată la Paraclisul Căminului de bătrâni.

În mai multe rânduri, reprezentanţi ai Protoieriei Roman au venit în sprijinul Centrului de bătrâni de la Hârja. După ce s-au organizat colecte locale, au fost trimise la Căminul de bătrâni ajutoare ce constau în: cereale (grâu, porumb - necesar fermei de animale care deserveşte Centrul), alimente (orez, ulei, zahăr, făină) și alte bunuri ce sunt de folos pentru prepararea hranei oferite zilnic bătrânilor instituţionalizaţi şi a copiilor beneficiari ai activităţii desfăşurate la Centrele de zi.

Preşedintele Asociaţiei „Sf. Voievod Ştefan cel Mare”, pr. Ilarion Mâţă mulţumeşte, şi pe această cale, tuturor celor care au venit în sprijinul activităţii social-filantropice desfăşurate la Hârja, rugând pe milostivul Dumnezeu să răsplătească jertfa şi dragostea arătată celor defavorizaţi.