Slujbe de pomenire pentru Deținuții Politici Anticomuniști în Protopopiatul Buhuși

9 Martie 2017

Joi, 9 martie 2017, în urma îndemnului Patriarhiei Române și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în Protopopiatul Buhuși, la parohiile: Sf. Nicolae-Buhuși, Sf. Înviere-Buhuși, Sf. trei Ierarhi-Buhuși și Sf. Gheorghe-Orbic, a fost oficiată Slujba Parastasului pentru eroii, luptătorii români și apărătorii Ortodoxiei din timpul regimului comunist, care au murit în lagăre și în închisori, pentru apărarea credinței strămoșești, pentru demnitatea și libertatea poporului român.

 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, iar Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie „Ziua Deținuților Politici Anticomuniști” din perioada 1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie 2011, precizând ca data de pomenire a celor care au decedat ca luptători împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui an, ziua pomenirii celor 40 de Mucenici.

Patriarhia Română a transmis Centrelor Eparhiale îndemnul de a săvârși în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credința în Dumnezeu și demnitatea poporului român.

Este primul an când întreaga noastră Biserică își îndreaptă atenția și rugăciunile către cei care au suferit în închisorile comuniste.

ÎPS. Visarion Puiu, Arhim. Ioanichie Bălan, Arhim. Sofian Boghiu, Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Iustin Pârvu, Pr. Ilie Lăcătușu, Arhim. Ilie Cleopa, Pr. Constantin Galeriu, Pr. Arsenie Boca, Petre Țuțea și mulți alții (unii arestați, alții persecutați), au înțeles rolul lor de mărturisitori și răscumpărători ai neamului românesc în perioada iadului comunist.

„Din 9 martie 2017, noi românii avem o zi dedicată Sfinților Închisorilor, iar fără jertfa acestor mucenici, România nu ar mai fi fost în prezent o țară majoritar ortodoxă și creștină”, a precizat părintele protopop Vasile Cozma.

Citește mai multe articole despre: Slujbe, de, pomenire, Protopopiatul, buhuși