Slujbă de reînhumare, la Poiana Sărată, a Locotenentului Erou Nicolae Macarie

Cu puterea, cu lucrarea, cu harul Milostivului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în data de 02 octombrie 2016, a avut loc în localitatea Poiana Sărată, un ceremonial religios de reînhumare a osemintelor Locotenentului Erou Nicolae Macarie.

Cu puterea, cu lucrarea, cu harul Milostivului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în data de 02 octombrie 2016, a avut loc la Poiana Sărată un ceremonial religios de reînhumare a osemintelor Locotenentului Erou Nicolae Macarie, “primul ostaș rănit şi mort, când s-a trecut graniţa la Poiana Sărată, în noaptea de 14/15 august 1916, în Războiul pentru Întregirea Neamului”.
Acest ceremonial face parte din amplul program al Manifestărilor naționale dedicate Comemorării Centenarului Primului Război Mondial, care sunt în curs de desfășurare la Poiana Sărată, un sat românesc din Carpați cu oameni mândri şi gospodari, cu case frumoase, păduri bogate şi ape limpezi, care s-a aflat, în relativ scurta sa existenţă de 193 de ani, în vâltoarea istoriei. Toate marile evenimente istorice petrecute după înfiinţarea sa în anul 1823 - Revoluţia de la 1848, Primul Război Mondial, Dictatul de la Viena, Al Doilea Război Mondial - şi-au făcut parcă drum special prin acest sat, făcând din el, adesea, pentru lungi perioade, un loc al morţii, al durerii şi al suferinţei.
În ziua 30 septembrie 2016, a fost deshumat trupul Locotenentului Nicolae Macarie, care își doarme somnul de veci într-un mormânt aflat în fața Bisericii Neamului din Poiana Sărată, mormânt care a fost reabilitat, în ultima lună, cu fonduri ale parohiei.

Astfel, cu această prilej, după 100 de ani, s-au găsit sabia cu care a fost îngropat eroul, parte din teaca acesteia, ceasul și alte elemente textile și din piele care împodobeau teaca.

Sicriul nou cu osemintele eroului a fost depus în Biserica Neamului din Poiana Sărată și a fost priveghiat, în seara zilei de 01 octombrie 2016, de către IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PC Pr. Constantin Alupei, Inspector eparhial, PC Pr. Sînel Lăzărel (parohul locului), PC Pr. Ioan Bitir și de enoriași din sat.

A doua zi, în data de 02 octombrie 2016, după slujba Sfintei Liturghii, s-a oficiat, în Biserica Neamului, o slujbă specială de reînhumare de către un sobor de preoți format din PC Pr. Constantin Alupei, PC Pr. Protopop Ioan Bârgăoanu, PC Ioan Bitir și PC Pr. Sînel Lăzărel, la care au asistat oficialități ale administrației locale și “mulțime de popor” din sat și din localitățile limitrofe.

„Sicriul înveșmântat în drapelul tricolor a fost purtat de tineri din sat, îmbărcați în frumoase costume populare tradiționale, iar eroul a fost coborât din nou, în sunet de trompetă, în mormânt, doar după 24 de ore în care a putut vedea biserica și pe stră-strănepoții pe care n-a apucat să-i cunoască în scurta sa viață. Să-ți fie țărâna ușoară, scumpul nostru Erou Nicolae Macarie, icoană care profilează luminos şi vibrant întregii naţiuni, simbolul jertfei supreme şi al încrederii în eternitatea unirei noastre!”, a spus părintele inspector Alupei Constantin. (Marian Petrescu)