Simpozionul Județean „Biserica și Marea Unire”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfintului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația Profesorilor de Religie “Sf. Paraschiva” Bacău a organizat  în data de 9.11.2018, Simpozionul Județean ,,Biserica și Marea Unire” la Colegiul ”Mihai Eminescu” din Bacău, cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri, avându-i ca invitați pe pr. lect. univ. dr. Daniel Niță-Danielescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pe pr. dr. Nicolae Hurjui de la Catedrala ,,Înălțarea Domnului”, pe doamna prof. dr. Livia Liliana Sibișteanu, pe domnul colonel (r.) Stelian Cojocaru, președintele Asociației Tradiții Militare și pe dl col (r) Paul-Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău a Asociației  Naționale „Cultul Eroilor”.

În deschiderea lucrărilor, două eleve au intonat cântece patriotice, iar dl. Col. Stelian Cojocaru a prezentat uniforma ostașilor români în timpul Primului Război Mondial, echipamentul unui pilot din vremea aceea și steagul de luptă.

După expunerile anunțate, președinta Asociației Profesorilor de Religie “Sf. Paraschiva” Bacău, prof. Teodora Plăeșu, a prezentat volumul dedicat Centenarului Marii Uniri, care se găsește postat pe site-ul  Asociației.

Tot în cadrul Simpozionului, au fost preoții parohi care au găzduit activitățile din cadrul proiectului Asociației Profesorilor de Religie “Sf. Paraschiva” Bacău, „Cu Hristos în vacanță”, pr. Mihail Tomozei, de la Biserica „Precista”, pr. Constantin Abageru de la Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” și pr. Marius Popescu, de la Biserica „Sf. Ioan”, au fost nominalizați și felicitați pentru sprijinul acordat în desfășurarea activităților Asociației.

La lucrări au luat parte și elevi mici și mari, care s-au bucurat de lecția de istorie la care au asistat, având posibilitatea să constate cum actul Marii Uniri este abordat interdisciplinar de către preoți, profesori de istorie, profesori de istorie bisericească, militari de carieră. Mesajul simpozionului  de a ne comemora eroii neamului și de a cinsti acțiunile, curajul și memoria au rămas în sufletele participanților ca o datorie de împlinit cu fiecare ocazie. În acest scop, participanții au primit câte o insignă aniversară, România 100.

Mulțumim gazdei noastre de azi, părintelui Justinian Cimpoeru, precum și membrilor APRB – Asociatia Profesorilor de Religie “Sf. Paraschiva” Bacău care au făcut posibil acest eveniment în anul Centenar al Marii Uniri!