Simpozion la ceas aniversar, organizat în municipiul Roman

Anul acesta, la 30 martie, municipiul Roman omagiază împlinirea a 624 de ani de la prima atestare documentară.

Sărbătorirea zilei Romanului la 30 martie este un eveniment inițiat în anul 1992, cand s-au împlinit 600 de ani de la atestarea documentară a acestui oraș.
Anul acesta, în data de 30 martie, în spațiul oferit cu generozitate de Muzeul de Istorie Roman, Consiliul Judeţean Neamţ, Complexul Muzeal Neamţ, Muzeul de Istorie Roman, Primăria Municipiului Roman și Societatea Culturală Roman Muşat au organizat, începând cu ora 14.00, simpozionul: „ZIUA oraşului Roman: 624 de ani de la prima atestare documentară.”
Programul manifestărilor culturale a cuprins o sesiune de 34 de comunicări ştiinţifice din diferite domenii de cercetare: istorie, cultură și spiritualitate, științe și artă, ce au surprins aspecte din viața urbei și a zonei limitrofe. Astfel, au fost evidențiate mențiunile documentare referitoare la târgul Romanului, la denumirea sa, așa cum apare în documentele vremii, la ocupațiile locuitorilor „Țării de Jos”, precum și la viața lor religioasă. Delegat din partea Centrului eparhial la această manifestare a fost părintele protopop Dragoș Munteanu, care a transmis celor prezenți mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim la acest ceas aniversar.
(Pr. Valentin Băltoi)