Sfinții Voievozi serbați în Parohia Țârdeni

9 Noiembrie 2017

Marți, 7 noiembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut loc la Parohia Țârdeni, Protopopiatul Buhuși, sub protia părintelui protopop Vasile Cozma, slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea ocrotitorilor spirituali ai acestei comunități, Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil.

 

Alături de părintele protopop au fost prezenți preoții din cercul pastoral nr. 1 „Sf. Nicolae” al Protopopiatului Buhuși, precum și credincioși din această comunitate, dar și din împrejurimi.

După slujba Vecerniei, în cuvântul de învățătură părintele protopop a  vorbit despre rolul sfinților îngeri în istoria mântuirii neamului omenesc, importanța și rolul mijlocitor pe care Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil îl au în viața oamenilor, precum și despre reprezentarea lor în iconografia bisericească: Sfântul Arhanghel Mihail este zugrăvit în chip de oștean cu mantie, având în mână o sabie, semnul puterii, dreptății și judecății dumnezeiești, iar Sfântul Arhanghel Gavriil este pictat în haine de diacon cu stihar și orar, purtând în mână o floare de crin alb, ca simbol al purității, al bucuriei și binecuvântării, pentru că el aduce omenirii vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Tot acum, părintele protopop a transmis binecuvântarea și purtarea de grijă pe care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim le are față de preoții și credincioșii Protopopiatului Buhuși și faptul că Înaltpreasfinția Sa se află în duhul rugăciunii și a comuniunii  și cu credincioșii din Parohia Țârdeni.

A urmat slujba de pomenire a ctitorilor adormiți, iar la final părintele paroh Gheorghe Căsăneanu a mulțumit părintelui protopop, preoților și credincioșilor pentru prezența la această seară duhovnicească.

Citește mai multe articole despre: Sfintii, Voievozi, serbati, in, parohia, Tardeni