Sfinții Împărați Constantin și Elena sărbătoriți la Tg. Ocna

Sâmbătă, 21 mai 2016, preoții și credincioșii din Tg. Ocna s-au reunit la hramul bisericii din Dealul Țărăncuța. Sărbătoare a bucuriei, hramul a debutat vineri seara, prin săvârșirea Vecerniei unite cu Litia, și a continuat a doua zi, prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii oficiate de către preoții din zonă, sub conducerea P.C. Preot Protoiereu Ioan Bârgăoanu.

După parastasul oficiat pentru ctitori și pentru toți cei care s-au ostenit și au slujit de-a lungul timpului în sfântul lăcaș, a urmat binecuvântarea lucrărilor de reparații exterioare executate în ultimii ani și au fost oferite Distincții de vrednicie credincioșilor jertfelnici ai comunității.

În continuare, cu binecuvântarea I.P.S. Arhiepiscop Ioachim, a avut loc un concurs de bătut toaca, intitulat „Toacă și ie“, la care au participat copii din parohie.

„Având în vedere că este Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin-ortodox, am căutat să cointeresăm cât mai mulți tineri să participe la activitățile bisericii. Ei vin la acțiunile de înfrumusețare și igienizare a lăcașului de cult, cântă la strană, iar concursul de astăzi este o încununare a devotamentului lor“, a declarat preotul paroh Cristian Mazilu. Toți copiii au fost premiați pentru îndemânarea dovedită și pentru atașamentul lor față de biserică.

Acest concurs intitulat „Toacă și ie“, organizat de către preotul paroh Cristian Mazilu, a adus în prim plan frumusețea portului popular românesc și tradiția chemării credincioșilor la slujbele bisericii. A fost un concurs adaptat la specificul locului, biserica fiind amplasată pe dealul cunoscut cu numele „Țărăncuța“ și el arată atașamentul acestor copii față de tradițiile ortodoxe.

La sfârșitul concursului, toți copiii au primit premii și diplome pentru îndemânarea și strădania de care au dat dovadă.

Ziua de prăznuire s-a încheiat cu o agapă creștină oferită de către credincioșii parohiei tuturor pelerinilor veniți la acest eveniment.

(Pr. Ioan Bârgăoanu)