Sfântul Maslu pe “Meteora” Bacăului

18 Martie 2017

Credincioșii băcăuani au fost prezenți la metocul chiriarhal de la Valea Budului din comuna Mărgineni, Protopopiatul Bacău, pentru a se ruga împreună cu IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

În vinerea dinaintea celei de a treia duminici din Postul Paştelui, dedicate Sfintei Cruci, la Mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, sub protia IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, un sobor de preoți băcăuani s-a rugat pentru credincioșii prezenți, dar și pentru familiile acestora la Taina Sfântului Maslu.

Arhipăstorul a îndemnat credincioșii să își poarte cu demnitate crucea, oricâte necazuri ar avea, știind că la finalul vieții fiecare după cum s-a străduit, va primi cununa Veșniciei.

Răstignirea noastră are ca finalitate ridicarea din păcat şi îmbrăţişarea vieţii, iar acesta este motivul pentru care cinstirea crucii este aşezată în mijlocul postului, aşa cum pomul vieţii veşnice a fost sădit în mijlocul Edenului, parcă voind să ne anunţe că drumul spre viaţă trece prin cruce. Lemnul crucii, asemenea pomului vieţii, poate fi pricină de poticnire sau mijloc al îndumnezeirii. Crucea împarte viaţa ostenitorului în două etape, una a nevoinţelor şi luptelor cu propriile neputinţe, ca o concentrare asupra propriei fiinţe, apoi, prin asumarea crucii, nu ne mai aparţinem, ci suntem ai lui Hristos, încorporaţi pătimirilor şi biruinţei Sale, taina suferinţei lui Hristos devenind imbold şi mângâiere”, a mai subliniat Ierarhul.

La finalul slujbei au fost citite și rugăciuni speciale de dezlegare pentru credincioșii prezenți.

Parohia „Sf. Dumitru” - Narcisa a fost desemnată pentru a participa la Taina Sfântului Maslu organizată în această zi de vineri, aceasta fiind reprezentată de mulțime de credincioși însoțiți de preotul paroh și preoții slujitori.

(Pr. Daniel Marari)

Citește mai multe articole despre: Protoieria Bacau, Meteora Bacăului, 17 martie, 2017