Sfântul Eftimie cel Mare a fost cinstit la Schitul de pe masivul Cireșoaia

Luna ianuarie este cu precădere o lună a sfinților monahi, îngeri în trup care și-au dedicat întru totul viața lor lui Dumnezeu. Mari stâlpi ai Ortodoxiei, întemeietori de obști monahale și ctitori de lavre sfinte, acești sfinți cuvioși au lepădat toate cele lumești și trecătoare și le-au dorit cu toată ardoarea pe cele cerești, veșnice. Un înger în trup a fost și Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare, Înger al pustiei, prăznuit de Biserica Ortodoxă la data de 20 ianuarie.

Din rânduiala lui Dumnezeu și având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, pe masivul Cireșoaia străjuiește Schitul „Sf. Cuv. Eftimie cel Mare”, singurul locaș de închinare din Mitropolia Moldovei și Bucovinei care are ca ocrotitor acest mare Înger al pustiei. Și anul acesta un sobor numeros de preoți au răspuns invitației părintelui stareț, Protosinghelul Claudiu Panțîru, pentru a-l sărbători și cinsti pe Sfântul ocrotitor al locașului de închinare ridicat pe locul unde mii de ostași s-au jertfit pentru unitatea și demnitatea poporului român în Prima Conflagrație Mondială. După slujba Utreniei și Acatistul Sfântului Cuvios Eftimie, împreună cu poporul cel dreptcredincios prezent la sărbătoarea muntelui Cireșoaia, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, sub protia părintelui Protosinghel Teodor Ambăruș. În cadrul slujbei, au fost pomeniți vrednicul arhiepiscop romașcan Eftimie Luca, eroii neamului nostru și, mai ales, cei care, dintre ei, așteaptă învierea cea de obște pe acele meleaguri.
În cuvântul de învățătură, părintele Andrei-Silviu Neicu a evidențiat câteva idei ce se desprind din pericopa rânduită în Duminica a XXIX-a după Rusalii. În partea a doua a cuvântului de învățătură, au fost prezentate aspecte din viața Sf. Cuv. Eftimie cel Mare: „Se spune că la înmormântarea Sf. Eftimie, patriarhul Ierusalimului a trebuit să aștepte o zi întreagă pentru ca toți monahii din toată Palestina să se închine la catafalcul Sfântului Eftimie cel Mare. Atât de mulți discipoli a avut acest mare Sfânt... Un discipol al Sf. Cuv. Eftimie este și părintele Protosinghel Claudiu, care, deși venit din Nordul Moldovei, s-a încumetat să urce aici și să aducă mulțumire lui Dumnezeu, nu doar pentru el, ci pentru această flacără nestinsă care este jertfa eroilor neamului. Și precum odinioară Învățătorul, așa și părintele Claudiu nu a încercat să ridice biserici și temple, ci Cruci și semne în memoria celor căzuți fără de cruce și fără de mormânt, care s-au jertfit și și-au oprit mersul lor aici”.
Jertfa tuturor creștinilor prezenți la sărbătoarea de pe masivul Cireșoaiei a fost răsplătită, ca în fiecare an, la sfârșitul Sfintei Liturghii printr-o agapă frățească, organizată prin osteneala și bunăvoința părintelui stareț Claudiu.
Ne rugăm să avem cu toții binecuvântarea acestui Înger în trup, Îngerul pustiei care, alături de alți mari stâlpi, au susținut și vor susține până la sfârșitul veacului, prin rugăciunile lor, învățătura cea dreaptă pe care ne-a lăsat-o Hristos.

Pr. Elisei Roncea