Sfântul Dimitrie serbat în Parohia Buda

30 Octombrie 2017

Miercuri, 25 octombrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Buda din Protopopiatul Buhuși, a fost cinstit ocrotitorul spiritual al acestei comunități, Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Prezent la acest eveniment în mijlocul preoților și a credincioșilor a fost PC Pr. Protopop Vasile Cozma sub protia căruia a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia.

În cuvântul de învățătură părintele Protopop a vorbit despre viața Sf. Dimitrie, despre sfinți care sunt prietenii oamenilor și mijlocitorii noștri către Dumnezeu și nu în ultimul rând despre evlavia pe care poporul român o are către sfinți, dovadă fiind pelerinajele ce au loc în fiecare an spre închinare la moaștele Sf. Cuvioasei Parascheva de la Iași și ale Sf. Cuv.  Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

Tot acum, părintele Protopop a transmis purtarea de grijă pe care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim o are față de preoții și credincioșii întregii Eparhii, dar și faptul că Înaltpreasfinția Sa va fi prezent la Catedrala Patriarhală din București pentru a participa la programul liturgic ce se va desfășura în cinstea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou.

La final a fost săvârșită și slujba de pomenire a ctitorilor adormiți care s-au ostenit la ridicarea sfântului locaș.

Citește mai multe articole despre: Sfântul, Dimitrie, serbat, in, parohia, Buda