Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești sărbătorit în Salina Târgu-Ocna

În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Antipa, în data de 10 ianuarie, a fost mare sărbătoare în inima sării, la Mina Salină din Târgu Ocna, în biserica „Sf. M. Mc. Varvara și Sf. Cuv. Mc. Paraschevi din Roma”. Cu arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și cu implicarea Preacucernicului Părinte Ioan Bârgăoanu, sfântul ocrotitor al Eparhiei Romanului și Bacăului s-a bucurat de o cinstire deosebită.

Soborul de preoți uniți în rugăciune au început rânduiala din mină prin cântarea Acatistului Sfântului Cuvios Antipa, singurul călugăr athonit român trecut în rândul Sfinților. În continuarea programului liturgic a fost săvârșită Sfânta Liturghie, avându-l ca împreună slujitor pe Sfântul Cuvios Antipa, ca unul care luminează inimile credincioșilor cu strălucirea virtuților sale. Credincioșii prezenți au putut înălța rugăciunile lor către Milostivul Dumnezeu, rugând pe Sfântul Cuvios Antipa Athonitul, „omul rugăciunii și podoaba cuvioșilor”, să mijlocească înaintea Tronului Ceresc pentru ajutorul lor.
În cuvântul de învățătură, părintele Petru Roncea a evidențiat aspecte din viața Sfântului Cuvios, felul lui de viețuire, precum și locurile prin a trecut și de la care a dobândit sfințenia vieții. Părintele a amintit și faptul că Sf. Antipa săvârșea adesea Dumnezeiasca Liturghie și se ruga mult pentru lume și pentru țara în care s-a născut.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către tineri teologi veniți din Arhiepiscopia Bucureștilor.

(Preot Elisei Roncea)