Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Sfânta Lumină a coborât la Ierusalim în acest an în data de 7 aprilie în jurul orei 14:15.  Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a oferit Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi astăzi la Mormântul Domnului, între care și delegației Patriarhiei Române, prezentă la acest eveniment, care va aduce și în țara noastră Lumina de la Biserica Sfântului Mormânt.

Ca în fiecare an, pentru a spori bucuria clerului şi credincioşilor de Sfintele Paşti, în seara zilei de sâmbătă, 7 aprilie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, o delegaţie a Centrului Eparhial de la Roman, condusă de Arhim. Serafim Huzdup, consilier eparhial, va aduce Lumina Sfântă în eparhie.

        Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, l-au înconjurat de trei ori, conform tradiției.

     După această procesiune, Patriarhul a dezbrăcat veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. După ce a luat patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, Părintele Patriarh Teofil a intrat în Mormânt, fiind însoțit de reprezentantul armean. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.

     Ca în fiecare an, în Mormântul propriu-zis, patriarhul a citit rugăciunea specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii, ca o adevărată binecuvântare pentru credincioși. În urma acestei rugăciuni, Lumina se pogoară şi se răspândeşte în Biserică, aprinzându-se totodată şi candela neadormită a Sfântului Mormânt.

     Delegația Patriarhiei Române, prezentă la acest eveniment, va aduce și în țara noastră Lumina de la Biserica Sfântului Mormânt.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ieșit din Biserica Învierii, aducând cu noi Sfânta Lumină. Așteptăm ca, în minutele următoare, să părăsim Cetatea Ierusalimului și să mergem către aeroport. După cum s-a anunțat, nădăjduim să ajungem la București în jurul orei 18.30-19.00”, a transmis Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Din delegaţia condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul mai fac parte:

  • Arhim. Nectarie Şofelea, Exarh Administrativ al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor;
  • Arhim. Policarp Chiţulescu, Consilier Patriarhal,
  • Arhim David Petrovici, exarh pentru zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureștilor,
  • Pr. Ioan Dragomir, Consilier Patriarhal,
  • Pr. Ştefan Ababei, Consilier Patriarhal,
  • Pr. Cezar Antonio Dumitrascu, Consilier Patriarhal.

Sfânta Lumină de la Ierusalim este cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

Începând cu orele 19.00, Sfânta Lumină odată ajunsă la București va fi împărțită tuturor delegațiilor din Eparhiile Patriarhiei Române.

În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, ca în fiecare an, pentru a spori bucuria clerului şi credincioşilor de Sfintele Paşti, în seara zilei de sâmbătă, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, o delegaţie a Centrului Eparhial de la Roman, condusă de Arhim. Serafim Huzdup, consilier eparhial, va aduce Lumina Sfântă în eparhie.

Delegația noastră va aduce Sfânta Lumină în municipiul Bacău la Biserica „Sfântul Nicolae”, în jurul orei 22.00, urmând a fi oferită reprezentanților protopopiatelor Bacău, Onești, Moinești, Buhuși și Sascut, pentru a o difuza la momentul liturgic de la orele 24.00 preoților și credincioșilor din toate parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Apoi, în jurul orei 23.00, Lumina Sfânta va ajunge la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman și va fi așezată pe Sfânta Masă, de unde va putea fi luată prin mâinile binecuvântate ale Părintelui Arhiepiscop Ioachim de preoții și credincioșii romaşcani.

(pr. Daniel Marari)