Sfânta Liturghie oficiată în Parohia „Sfinții Voievozi” - CFR Bacău

În contextul serbării hramului, duminică, 5 noiembrie, la Parohia "Sfinții Voievozi"-CFR din municipiul Bacău, sub protia părintelui Arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Centrului Eparhial de la Roman, un sobor de preoți băcăuani a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de rânduiala parastasului pentru ctitorii bisericii mutați la Domnul întru nădejdea Învierii.

La Parohia „Sfinții Voievozi” CFR din Bacău, în contextul serbării hramului lăcașului de cult, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost adusă spre închinare, în perioada 3-5 noiembrie 2017, icoana relicvar cu o părticică din moaștele Sfântului Ioan Maximovici de la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Astfel, în duminica a XXII-a după Rusalii a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoți băcăuani, sub protia Preacuviosului părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar-administrativ eparhial. La eveniment au fost prezenți pelerini și oficialități locale, între care și domnul Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.

În cuvântul de învățătură, părintele vicar a amintit creștinilor despre pilda Evangheliei citite, explicând care este rostul omului pe pământ:

,,Duminica aceasta ne aduce aminte de rostul nostru pe pământ și ne leagă de misiunea pe care o avem de îndeplinit aici. Ne aduce aminte că suntem trecători pe pământul acesta și că viața noastră este efemeră, pentru că raportată la partea temporală ea trece fără să îți dai seama. Evanghelia de astăzi vrea să ne arate că dimensiunea pământească este una extrem de sensibilă și are două caracteristici speciale: aceea de a trăi pentru tine însuți și de a te bucura de tot ceea ce viața îți rezervă, sau a trăi pentru Dumnezeu și a-L slăvi pe El toată viața ta, lucru care îți va conferi pe viitor o anumită șansă de a-L vedea pe Hristos Domnul în toată slava Sa împreună cu sfinții îngeri și cu cei care i-au bineplăcut încă de la întemeierea lumii”.

 În cuvântul său delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim a vorbit și despre experierea Raiului și a Iadului încă din lumea aceasta.

„Fiecare om își face iadul său, își așază într-un anumit fel viața așa încât trecerea din acest iad pământesc spre cel veșnic nu este decât o formalitate. La fel este și cu trecerea din Raiul pământesc spre cel Ceresc. Raiul este bucuria de a trăi în compania lui Hristos. Bucuria iubirii împărtășite, de a fi lângă celălalt și de a-l ajuta, de a avea ceva de oferit celui de lângă tine. Comuniunea iubirii, aceasta cred că este Raiul. Iadul este lipsa acesteia. Egoismul, avariția, răutatea, tot ceea ce omul își însușește împotriva celuilalt se constituie într-o formă a Iadului”.

Nu a fost uitată nici comparația între bogatul nemilostiv și săracul Lazăr.

 ,,Bogatul din Evanghelie și-a limitat aria cunoștințelor doar cu cei pe care îi avea în imediata sa apropiere oferindu-le compania sa fără niciun fel de căpătâi sufletesc. Lazăr era și el unul dintre săracii comunității care aștepta în fiecare zi nemângâiat la poarta acestui bogat pentru a primi ceva milostenie. Dar nu sărăcia este cea care te duce în rai precum bogăția nu este cea care te condamnă în iad. Sărăcia asumată este calea spre Rai, pe care o însușești în virtutea bogăției pe care o deții. Adică să ai, să dai și să nu rămâi sărac pentru că bogăția pe care o împarți cu altul se transformă într-un credit duhovnicesc pe care Dumnezeu îl contabilizează în veșnicie. Să devenim mărturisitori, martori ai Învierii lui Hristos și în bucuria aceasta să învățăm să iubim pentru că altfel ne pregătim un iad încă din viața aceasta”.

În încheiere, după ce a fost făcură slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii, părintele paroh Silviu-Daniel Matei a mulțumit părintelui Vicar-administrativ Pimen în numele enoriașilor, oferindu-i un buchet de flori ca semn al dragostei și recunoștinței.      

(pr. Daniel Marari)