Sfânta Liturghie la trei ani de arhipăstorire a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim

Astăzi, 4 ianuarie 2018, la împlinirea a trei ani de când Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost întronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Romanului și Bacăului,  la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Roman, a fost oficiată Sfânta Liturghie sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, Vicar eparhial, alături de preoți consilieri și inspectori eparhiali, de părinți protopopi, de alți colaboratori și angajați la Centrul eparhial de la Roman. Cu acest prilej a fost oficiată și o slujbă de Te Deum, prin care au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu, pentru Chiriarhul istoricei Eparhii.

În prezența IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim s-a oficiat Sfânta Liturghie și apoi o slujbă de Te Deum, prin care s-a mijlocit milostivirea și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Întâistătătorul Eparhiei Romanului și Bacăului.

În cadrul slujbelor s-au adăugat ectenii speciale de mulțumire, la ceas aniversar: "Mulțumim, Doamne, pentru binefacerile pe care le-ai revărsat asupra noastră, asupra Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a clerului şi a credincioșilor din această binecuvântată eparhie. Te rugăm, Doamne, împlinește spre slava Ta toate bunele dorințe ale robilor Tăi şi arată spre noi mila Ta cea bogată dăruind tuturor sănătate, lungime de zile şi sporire întru toate faptele cele bune. Pe Înaltpreasfințitul Părintele nostru Ioachim şi de acum înainte învrednicește-l a spori în dreapta credință şi în toate faptele cele bune."

După oficierea slujbei de Te Deum, în numele colaboratorilor de la Centrul eparhial, pr. Arhim. Pimen Costea, vicar eparhial, a omagiat personalitatea Chiriarhului vorbind despre modalitatea de lucru a aparatului administrativ care poartă amprenta Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim:

Ne dorim ca viața noastră să fie simplă, dar să creioneze perspectiva unui bine suprem în inimile oamenilor. Nicolae Iorga spunea că adevărata filozofie a vieții este aceea de a face pe unde ai trecut un bine pentru ca ceea ce rămâne să fie un bine și mai mare. De aceea țin să apreciez din toată ființa mea această filozofie de viață pe care am întâlnit-o la Roman, la Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și la colaboratorii săi. Dorința lor de a fi și de a face binele. Rareori găsești oameni dezinteresați, oameni, după cum spunea Mircea Eliade, care să lucreze fără recompensă și să transforme lumea în care trăiesc în Rai. Un astfel de om este Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.

Totodată, părintele vicar a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, evidențiind preocupările ierarhului și rolul său de părinte spiritual:

Înaltpreasfinția Voastră, Vă mulțumim că existați, pentru că ne-ați făcut părtași bucuriei de a vă fi colaboratori. Este o bucurie să fii în preajma oamenilor care trăiesc ceea ce fac și fac ceea ce trăiesc. Noi, slujitorii altarului, trebuie să avem totdeauna imaginea retrospectivă a ceea ce a fost pentru ca să învățăm din greșeli, iar acest lucru să ne aducă umilință, trebuie să învățăm din lucrurile bune pe care le-am făcut pentru a le face și mai bune pe viitor. Ceea ce urmează a fi nu este de competența noastră a ști. Cel mai bun pronostic pentru viață este să te gândești cum să devii sfânt. Să ne ajute Dumnezeu să atingem acest ideal.

Ne bucurăm că suntem astăzi aici. Lăsați moștenire eparhiei o colecție de scrieri pentru tot omul, și pentru oamenii culți și pentru cei mai puțin pregătiți, scrieri simple ce vin să întregească armonia dintre faptă, cuvânt și dorință. Dincolo de proză, poezie și imnuri ați lucrat și lucrați în continuare la șlefuirea diamantelor neșlefuite, care suntem noi toți. Vă mulțumim pentru că sunteți meșter iscusit și pentru că dincolo de slove, de cuvinte, folosiți și dalta care scoate la lumină performanța, calitatea și bunul mers al lucrurilor.

La rândul Său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a făcut referire la împlinirea a trei ani de la conferirea marelui dar de Întâistătător al istoricei eparhii a Romanului și Bacăului.

Acum trei ani ne-am angajat la multe și am rugat pe Dumnezeu să ne dea putere să  împlinim pe cele ce trebuiau împlinite. Nimeni nu poate spune că le poate face pe toate dacă nu este Dumnezeu cu el. Trei ani sunt mult dacă socotești că ai făcut ceva și puțin dacă ceea ce împlinești nu are valare. Dar, sperăm că tot ceea ce s-a făcut sub binecuvântarea noastră și cu efortul nemijlocit și dăruirea totală a frățiilor voastre înseamnă împlinirea a ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat să împlinim.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit lui Dumnezeu pentru pentru binefacerile revărsate supra sa și a eparhiei și tuturor colaboratorilor care sprijină activitățile derulate cu binecuvântarea sa i-au fost alături în anii de când a fost ales ca arhiepiscop al acestei eparhii:

Astăzi trebuie să aducem mulțumire lui Dumnezeu și să-L rugăm să primească mulțumirea noastră ca pe un dar pe care să-l înveșnicească și să-l pună la temelia spirituală a acestei istorice eparhii. Dau slavă lui Dumnezeu pentru toate și Îi mulțumesc pentru toate. Mulțumesc colaboratorilor de la Centrul eparhial, preoților care sunt reprezentați astăzi aici prin părinții protopopi și tuturor celor care sprijină inițiativele eparhiei. În această perioadă de timp de trei ani s-au împlinit multe lucrări spre binele acestei eparhii, fapte pe care le adunăm într-un buchet de flori spirituale pe care le punem în fața lui Dumnezeu și Îl rugăm să primească darul nostru și să-l așeze la temelia edificiului spiritul al acestui neam.

La final, Ierarhului i-au fost oferite de către cei prezenți buchete de flori ca semn al recunoștinței și prețuirii pentru împlinirile realizate în Eparhia Romanului și Bacăului în acești ani.

(pr. Daniel-Ionel Marari)