Ședință preoțească lunară la Sascut

 

 

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, în data de 20 septembrie, la biserica „Adormirea Maicii Domnuluiˮ din Parohia Păncești, preoții protoieriei Sascut s-au întâlnit în cadrul ședinței lunare, delegat al Centrului Eparhial fiind PC Pr. Eugen Ciuche, consilier al sectorului social-filantropic, însoțit de d-ra Carla Pișcu, asistent social la Fundația „Melchisedec Ștefănescu”, Filiala Bacău.

 

 

 

Cu prilejul ședinței lunare a preoților din Protopopiatul Sascut, desfășurată în data de 20 septembrie, PC Pr. consilier Ciuche  a adus la cunoștința celor prezenți inițiativa IPS Ioachim privind începerea campaniei de donare de sânge, sub egida: „Întinde o mână și dă o șansă viețiiˮ, pentru  a veni în sprijinul celor care au atât de mare nevoie de sânge. Campania desfășurată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în parteneriat cu Centrul de transfuzii Bacău  are menirea de a conștientiza întreaga populație de necesitatea implicării fiecăruia dintre noi în soluționarea crizei de sânge prin care trece sistemul sanitar din România.  În acest sens, în fiecare parohie se va mediatiza campania, organizându-se puncte de recoltare la nivelul comunității locale, unde echipe de specialiști de la Centrul de Transfuzii Bacău se vor ocupa de procedurile specifice acestei operațiuni.

     Cu ocazia reuniunii, preotul Ionuț-Constantin Miron de la Parohia Conțești, a susținut referatul cu tema: „Personalitatatea, originea, formarea și educația culturala, opera și activitatea Sfântului  Ierarh Martir Antim Ivireanul în slujba limbii româneˮ  ( Cărturar misionar erudit, propovăduitor şi interpret al Sfintei Evanghelii şi al dogmelor creştine în limba română, dascăl înţelept, învăţător, sfătuitor şi îndrumător al clerului, monahilor şi credincioşilor, dovedeşte grija permanentă pentru luminarea acestora prin cult şi cultură ), în contextul Anului omagial al Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul și al marilor tipografi bisericești.

(Pr. Ioan Negoiță)