Seară dedicată Sf. Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al Catedralei „Sf. Nicolae” – Buhuși

Marți, 5 decembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Catedrala „Sf. Nicolae” – Buhuși și-a serbat ocrotitorul spiritual.

 

Gazda evenimentului a fost PC Pr. Vasile Cozma în calitate de preot paroh al Catedralei „Sf. Nicolae”, dar și în calitate de Protopop al Protopopiatului Buhuși, alături de care a fost prezent un sobor de preoți din cadrul cercului pastoral nr.1 „Sf. Nicolae”, între care și Arhim. Macarie Costea, starețul Mănăstirii Runc, dar și preoți din Protopopiatul Buhuși, reprezentanți ai Primăriei Buhuși în persoana domnului Primar Zaharia Vasile, precum și un impresionant număr de credincioși din orașul Buhuși și din împrejurimi.

Sub protia părintelui protopop au fost săvârșite slujba Vecerniei unită cu Litia într-un cadru de împreună rugăciune în cinstea Sf. Ierarh Nicolae.

Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele Untea Ovidiu de la Parohia Siliștea II care a vorbit despre modelul filantropic care reiese din viața Sf. Nicolae, dar și despre modelul său de generozitate, de milă creștină, de iubire față de aproapele, precum și despre faptul că Sf. Nicolae este și va rămâne mereu cel mai iubit sfânt în rândul copiilor care așteaptă cu nerăbdare darurile spirituale și materiale primite de la Sf. Ierarh Nicolae.

A fost săvârșită slujba de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra comunității, după care a fost săvârșită slujba de pomenire a ctitorilor Catedralei din pomelnicul anului 1947, anul sfințirii  acestui sfânt lăcaș. Tot acum, prin grija părintelui protopop a fost pomenit, fiind invocată mila lui Dumnezeu și Majestatea Sa, Regele Mihai I al României trecut la cele veșnice în ziua de 5 decembrie 2017 la orele 13.00.

La final, părintele protopop a transmis gândurile de dragoste părintească pentru această seară din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, mulțumind preoților și credincioșilor prezenți la acest moment de rugăciune.