Școală de vară la Parohia „Sfântul Ioan” - Tg Ocna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în săptămâna 24-28 iulie s-a desfășurat în orașul Târgu Ocna, la Parohia „Sfântul Ioan”, a doua ediție a programului „Școala de vară” pentru toți tinerii din Parohie și din orașul Târgu Ocna.

Pe parcursul celor 5 zile de „cursuri”, cei 110 tineri participanți s-au bucurat de un program diversificat, începând cu rugăciunea și cateheza, și apoi a continuat cu jocurile și activitățile specifice fiecărei zile.
Prima zi a avut ca țintă crearea în cadrul atelierelor de lucru a obiectelor hand-made, copiii realizând diverse lucruri din hârtie, sfoară și interacționând prin jocuri, desene etc.
Ziua de marți a fost dedicată sportului. Cu sprijinul Primăriei, copiii au putut să își continue activitățile în sala de sport a Școlii nr. 3, foarte generoasă ca spațiu, astfel încât întrecerile sportive, voley-ul, baschetul sau concursul de tras funia să fie desfășurate nestingherit.
Miercuri, Dumnezeu și-a arătat dragostea Sa copiilor, întrucât vremea a fost foarte frumoasă și aceștia au putut merge la Centrul Balnear Parc Măgura, unde s-au bucurat de apa caldă din piscinele acestui loc ofertant pentru ei.
Ziua de joi a fost cea care a adus copiilor muzica, atât cea religioasă, cât și cea ușoară, dar și regulile codului de bune maniere, transmise prin cântec sau prin jocuri, dar au și învățat și cum să tehnoredacteze un document, cum să facă o prezentare Power Point, vizionând în ultima parte a zilei și un film pentru cei mici.
Fiecare zi din acest program de cursuri a debutat cu rugăciune, copiii putând să Îl cunoască pe Dumnezeu și prin cult, dar și prin fiecare activitate pe care au realizat-o, în fiecare joc, în fiecare moment al evenimentelor petrecute. „Scopul nostru este de a-i scoate pe copii din fața jocurilor video, a aplicațiilor de socializare, din fața televizorului, de a-i face să petreacă timp de calitate împreună, să socializeze într-un mod real și benefic pentru interacționarea interpersonală, să îi facem să își canalizeze energia pe care o au din belșug spre lucruri bune, de folos pentru trup și suflet”, a precizat părintele slujitor Silviu Butucaru, coordonator al acestui proiect.
Bineînțeles, toate aceste activități nu ar fi fost posibile fără implicarea Parohiei „Sfântul Ioan”, prin pr. paroh Postelnicu Sorin și a pr. slujitor Butucaru Silviu, fără susținerea Primăriei Tg. Ocna și a Serviciului Comunitar pentru Copii, a Școlii nr. 7 din oraș, dar mai ales fără sprijinul și efortul constant depus de voluntarii ce au animat aceste evenimente. Amintim pe familia Văsâi Benone (profesor la Colegiul „C. Negri” din Târgu Ocna) și soția Laura, coordonatori și ei ai acestui proiect, Cuzic Mihai, Butucaru Nela, Teușanu Valeria, Grozescu Maria Alina, Ionașcu Ana, Birtea Valentina, Bixade Irina, Voicu Fănel, Voicu Elena etc.
În semn de mulțumire, ultima zi a „Școlii de vară” a fost dedicată recunoștinței față de toți cei enumerați ce au sprijinit acest proiect, cărora li s-au oferit diplome de voluntari, dar și față de cei 110 copii participanți, întrucât toți au fost câștigători și au luat premiul I, diplome și cadouri. Bucuria lor este și bucuria noastră și prin ei noi toți ne încărcăm de energie, de pozitivism și de zel misionar. Ei sunt cei despre care Hristos a zis : ”Lăsaţi copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu”. Așa că misiunea Bisericii este și aceea de a se îngriji de acești tineri din „tinda ei”, ce au nevoie de modele, de educație, de ajutor și de recunoștință, de a face cu ei cateheză, joc și joacă și activități frumoase.