Şcoala de Vară „Episcop Ioachim Mareş”, Măgireşti-2018

Perioada cuprinsă între 29 iulie - 7 august 2018 reprezintă pentru cei aproximativ 50 de copii ai claselor I-VIII de la şcoala Măgireşti, un prilej de intense bucurii şi memorabile clipe petrecute în cadrul programului cultural-spiritual „Şcoala de vară – Episcop Ioachim Mareş” derulat sub înalta binecuvântare a IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea cu acelaşi nume.

Acest eveniment a căpătat contur la iniţiativa preotului paroh Sorin Mariş, sprijinit de Primăria comunei, prin domnul primar ing. Câdă Ionică, de cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Măgireşti în frunte cu prof. dir. Nicolae Chira, şi de la Şcoala Gimnazială „Şt. Luchian”, Moineşti, coordonaţi de prof. dir. Popescu Carmen, de Fundaţia Culturală „Urmaşii Răzăşilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, preşedinte Prof. Univ. Constantin Parascan, de Cabinetul Medical Măgireşti, prin d-na dr. Angelescu Mihaela, precum şi de alţi câţiva voluntari care s-au alăturat acestor ziditoare activităţi.

După oficierea slujbei Tedeumului, în Sfânta Biserică, luni 30 iulie, în cuvântul său, preotul paroh le-a explicat tinerilor că, „deşi vorbim de un titlu generic – şcoală de vară – totuşi, copiii aflaţi în mijlocul vacanţei mari nu trebuie să ezite în a răspunde invitaţiei organizatorilor, deoarece aici se doreşte o anumită ordonare sau chiar disciplinare a activităţilor recreative pe care ei deja le practică în curţile proprii sau cu copiii învecinaţi, precum şi o aprofundare a unor deprinderi într-un mod relaxant – distractiv, alese dintr-o paletă largă oferită de acest parteneriat educaţional: lecturi biblice şi patristice, jocuri în aer liber, abilităţi de pictură, cântec şi joc tradiţional, educaţie pentru sănătate, creaţii artistice, activităţi sportive, stimularea sentimentului patriotic...

Copiii au primit cu mult interes propunerile organizatorilor, iar la finele acestei perioade şi-au concretizat preocupările în diverse expoziţii de pictură de icoane, ştiinţe ale naturii – „Rolul preventiv şi curativ al plantelor medicinale”, creaţii artistice – „Coroniţa centenar”, colecţii de seminţe, iar cei înzestraţi cu abilităţi sportiv-artistice au prezentat adevărate demonstraţii de acest gen: ştafete, karate, dansuri populare, interpretări vocale sau instrumentale...

Pe tot parcursul activităţilor, copiilor li s-au oferit, cu sprijinul Primăriei Măgireşti, sandwich-uri, sucuri, apă şi fructe, iar, la final, ca o încununare a dragostei cu care au fost înconjuraţi de organizatori, Parohia Măgireşti, sprijinită şi de câţiva credincioşi ce au dorit să-şi păstreze anonimatul, le-a oferit copiilor o binemeritată dar şi constructivă excursie la Casa Memorială „Ion Creangă” din Humuleşti, la biserica şi muzeul Mănăstirii Neamţ, precum şi la Rezervaţia de Zimbri „Dragoş Vodă” din comuna Vânători, Neamţ.

Duminică 5 august, copiii şi cadrele didactice au participat la Sf. Liturghie, s-au împărtăşit cu Sf. Taine, mulţumind Domnului pentru toate binefacerile, au primit diplome şi daruri, respectiv cărţi, broşuri şi iconiţe din partea parohiei, iar în cuvântul de încheiere, preotul Sorin Mariş, le-a mulţumit tuturor celor implicaţi, amintindu-le totodată copiilor că talentul lor îndreptat spre diversele domenii reprezintă daruri ale lui Dumnezeu sădite în sufletele lor şi că au datoria nobilă ca odată cu trecerea timpului să le dezvolte şi să le pună în slujba Dăruitorului şi a semenilor.