Să ne alăturăm lui Hristos în iubirea Sa infinită pentru oameni

În această duminică am ascultat o pericopă evanghelică de care suntem tentați să uităm. Este o Evanghelie emoționantă și plină de învățătura lui Hristos, pe care Părinții Bisericii au stabilit să o citim în debutul Postului Mare, pentru binele nostru spiritual fiind folositoare reamintirea acestei scene apocaliptice.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Am ascultat astăzi fragmentul din Evanghelie care vorbește despre Judecata de Apoi. Acest text este considerat ca o parabolă, dar și ca o imagine profetică a unei taine care nu se poate descrie după repere istorice. Această parabolă a luat forma unui gen literar al epocii, pe care îl cunoaștem sub numele de literatură apocaliptică și în care Fiul omului vine să judece lumea. Însă ceea ce aduce nou imaginea Judecății de Apoi pe care o contemplăm astăzi este tema și conținutul Judecății din urmă, care este iubirea. Este vorba despre existența iubirii nu atât ca lege, cât ca forță interioară și vitală, fără de care lumea însăși se degradează și se distruge. Lumea are nevoie de o iubire infinită, iar omul este singurul intermediar prin care iubirea lui Dumnezeu se transmite și se propagă, astfel încât lumea subzistă încă și, în final, ea va fi salvată.

 

Judecata finală, espresie a iubirii și sfințeniei lui Dumnezeu

Pe de altă parte nu trebuie să uităm că judecată este o manifestare necesară a iubirii lui Dumnezeu, dar și a sfințeniei sale. Sfântul Apostol Pavel ne spune că păcătoșii, cei răi, cei necurați, avarii și alții ca aceștia nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu. Nu putem pune împreună răul și binele în Împărăția lui Dumnezeu, așa cum nu putem păstra în inima noastră, în același timp, păcatul și sfințenia. Suntem chemați cu toții ca, mai devreme sau mai târziu, să facem o alegere fundamentală și necesară, între bine și rău, între virtute și păcat. De aceea putem spune că totul depinde de noi înșine.

Vreau astăzi să vă supun atenției o temă care ar putea ridica întrebări mai mult sau mai puțin justificate din punctul de vedere al învățăturii noastre creștin-ortodoxe. Noi spunem că mântuirea este dăruită de Dumnezeu doar celor care au cunoscut și au urmat învățătura lui Hristos. Dar ce ne facem cu toți ceilalți, care nu au avut șansa de a cunoaște această învățătură și a primi lumina Evangheliei? Lumea este astăzi atât de divizată, de diversificată, încât ne-am înșelat crezând că va fi cândva o unitate în întreaga lume.

Așadar apare întrebarea: cine va fi de-a dreapta Domnului la judecata din urmă, care sunt oile despre care ne vorbește Evanghelia de astăzi? Vor fi doar ortodocșii, se vor afla toți creștinii, care urmează mai mult sau mai puțin lui Hristos? Sau iconomia și iubirea divină vor face ca între aceștia să se găsească toți cei care au împlinit asemănarea cu chipul lui Dumnezeu care este în fiecare dintre oameni?

Credem că Evanghelia de astăzi clarifică această chestiune: printre oile ce vor sta de-a dreapta Tatălui se vor afla toți aceia care, conform legii morale, și-au îndeplinit datoria ca ființe umane.

Începutul pericopei evanghelice ne spune: "Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii" (Matei 25, 31-32). Așadar „toate neamurile”, spune Evanghelia. Și Care sunt aceste neamuri dacă nu toți păgânii și toți creștinii? Ne-creștinii sunt toți aceea care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, căci nu au auzit despre Hristos, dar sunt și aceia care ignoră manifestările lui Dumnezeu în această lume, ceea ce El a făcut pentru a da viață lumii. Toți acești non-creștini, la sfârșitul timpurilor, se vor regăsi în fața Domnului istoriei, pe care ei nu L-au cunoscut. Iar El îi va judeca, pentru că și ei sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

 

Iubirea față de aproapele – temeiul judecății

Dar în baza a ce vor fi ei judecați, dacă nu au cunoscut Legea și prorocii? Ei vor fi judecați după gesturile de iubire pe care le au făcut când era când El era gol, când îi era foame, când era în temniță, când îi era sete, când era în pericol. Hristos se identifică aici nu doar cu Fiul omului, care vine pe nori, înconjurat de îngeri, ci și cu cei mai săraci, cu toți cei aflați în suferință. Sângele lui Hristos curge prin suferința umană! De aceea nu putem spune că există diferență între suferința unui creștin-ortodox, sau a unuia de altă confesiune, și cea a unui păgân. Și, de aceea, la judecată, toți cei drepți vor recunoaște facerile de bine pe care le-au împlinit, însă vor fi surprinși, căci nu vor ști că au făcut sau n-au făcut toate acestea pentru El: "Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?" (Matei 25, 37-39) Iar răspunsul Dreptului Judecător este lămuritor: "Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut." (Matei 25, 40). Grație acestei iubiri manifestată față de fiecare om în care se recunoaște Hristos, toți vor câștiga Împărăția Cerurilor.

Așadar, la judecata lui Hristos toți vom fi egali. De fapt, la Judecata din urmă fiecare suflet va fi salvat sau condamnat de propriile sale fapte așezate în Lumina lui Hristos. Deci șefii și regii, președinții în viață sau Sfinții Împărați, episcopii sau arhiereii nu pot fi demni de titlul lor, de responsabilitatea și misiunea lor, dacă nu odihnesc pe ce obosiți, nu îi îngrijesc pe cei bolnavi, nu îi pansează pe răniți și nu îi caută pe cei rătăciți.

 

Suntem îndemnați să devenim fii ai Tatălui Ceresc

În loc de concluzie, vreau să adaug câteva cuvinte din spusele Părintelui Stăniloae: „Însuși Fiul lui Dumnezeu a fost trimis de Tatăl Său în lume, ca să ia și față de om, să ia și fire omenească, ca să se înfrăţească cu noi, fără să înceteze să fie Dumnezeu, ca în unire cu El să căpătăm și noi calitatea de frați ai Lui, frați ai Fiului lui Dumnezeu și Fii ai Tatălui ceresc, să intrăm în această relație de iubire a Sfintei Treimi. A venit Fiul lui Dumnezeu aici, S-a făcut om, S-a înfrățit cu noi, ne-a înfrățit și pe noi cu El, ne-am făcut frați ai Lui, ca să ne iubească și pe noi Tatăl Lui, ca să fim și noi fii ai Tatălui ceresc, să ne bucurăm de toată iubirea de care se bucura El, să ne bucurăm de iubirea Lui de frate, să ne bucurăm de iubirea de Dumnezeu, de Tată.”

Este foarte important ca aceste cuvinte să facă sufletul nostru să vibreze chiar înaintea începerii Marelui Post, căci pentru a iubi trebuie forța lui Dumnezeu, avem nevoie de toată puterea Duhului Sfânt, care transformă, care regenerează. Nu putem genera metanoia sufletului nostru doar prin noi înșine, fără harul Duhului Sfânt. Iar pentru ca Duhul Sfânt să se pogoare asupra noastră trebuie să Îl invocăm, să Îl chemăm în rugăciune continuu și în special în post, când El ne va ajuta să ne purificăm și să depășim toate obstacolele care ne împiedică să ne alăturăm lui Iisus în iubirea Sa infinită pentru oameni. Amin