Rugăciuni și binecuvântare pe ”Meteora” Bacăului

În prima vineri din Postul Sfinților Apostoli, la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Taina Sfântului Maslu alături de un sobor de preoți băcăuani.

Credincioșii din parohia ”Sf. Gheorghe”, alături de enoriașii altor parohii băcăuane, au participat vineri, 16 iunie, orele 19.00,  la taina Sfântului Maslu oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. Înconjurat de un sobor de preoți din cuprinsul Protopopiatului Bacău, ierarhul a rostit rugăciunile specifice perioadei postului, pentru tămăduirea sufletească și trupească. În cuvântul de învățătură rostit la sfâșitul slujbei, Înaltpreasfinția Sa i-a sfătuit pe cei prezenți să urce cât mai des pe această colină și să participe la rugăciune în comuniunea Bisericii, exprimându-și totodată bucuria de a se reîntâlni în spațiul sacru al așezământului monahal cu fiii și fiicele Bisericii. De asemenea, chiriarhul i-a îndemnat pe băcăuani să ia parte la sărbătorile duhovnicești care se vor desfășura în această vară, amintind faptul că moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la mănăstirea Bistrița - Vâlcea, vor fi aduse pentru prima oară la Bacău, în pelerinaj, la biserica ”Sf. Ap. Petru și Pavel” din Parcul ”Cancicov” cu ocazia resfințirii altarului acestui sfânt lăcaș. ”În această perioadă, am rânduit un program special duhovnicesc pentru Bacău. Am făcut demersursuri către forurile superioare bisericești, respectiv către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Varsanufie al Râmnicului, pentru a aduce în Bacău, pentru prima dată în Moldova, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, de la Mănăstirea Bistrița. Ele vor veni în pelerinaj și vor fi așezate spre închinarea credincioșilor, în perioada 25 - 29 iunie, la biserica Sfinților Apostoli, iar frățiile voastre veți putea veni să vă închinați la sfintele moaște și să luați parte la programele liturgice specifice acestei perioade”, a declarat ÎPS Arhiepiscop Ioachim. În încheierea cuvântului său, ierarhul i-a sfătuit pe credincioși să-și împodobească inimile cu lucrarea faptelor bune, cu milostenie și dragoste, pentru a trăi viața în bucuria comuniunii cu Domnul nostru Iisus Hristos. 

(Pr. Constantin Gherasim)