Rugăciune și cateheză la Parohia Fundu Tutovei

În ziua de 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, imediat după Sfânta Liturghie, la invitația părintelui Daniel Marari, s-a întrunit Cercul Pastoral nr.1  „Buna-Vestire”, la parohia Fundu Tutovei din comuna Plopana, județul Bacău.

În ziua de 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, imediat după Sfânta Liturghie,  la invitația părintelui Daniel Marari, s-a întrunit Cercul Pastoral nr.1  „Buna-Vestire”, la parohia Fundu Tutovei din comuna Plopana, județul Bacău.

Gazda evenimentului, părintele Daniel Marari – care este și directorul Centrului Catehetic „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale, a prezentat într-o manieră modernă, prin video-proiecție, enoriașilor, mai întâi un film cu titlul: „Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu”, a urmat săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, apoi a fost susținută de către preoții prezenți, în Power Point, lucrarea cu titlul : „Preotul paroh – Duhovnicie și misiune astăziˮ, punctând și aspectele catehetice pe care trebuie insistat pentru o reușită pastorală.

În lumea actuală în care cuvântul de ordine este CRIZA, mai mult decât oricând este mare nevoie de duhovnici buni. „Nimeni nu şi-ar da sufletul, cu sensibilităţile şi tainele sale, pe mâna oricui” – a spus printre altele părintele Marari.

În cuvântul său, părintele Petru Bălăiţăcoordonatorul Cercului Pastoral, a invitat  preoții participanți spre meditație la cuvintele Sfântului Grigorie de Nazianz : „Trebuie să fiu eu mai întâi curat şi apoi să curăţ pe alţii. Să fiu eu înţelept ca să înţelepţesc pe alţii. Să fiu eu lumină, ca să luminez pe alţii. Să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să apropii pe alţii. Să fiu eu sfânt, ca să sfinţesc pe alţii”, felicitând credincioșii, dar și pe părintele paroh, pentru toate activitățile susținute.

La acest eveniment au participat: pr. Daniel Marari (parohia Fundu Tutovei), pr. Augustin Cârlan (parohia Odobești), pr. Dorin Mitrea (parohia Valea Hogei), pr. Petru Bălăiță (parohia Lipova), pr. Adrian Popa (parohia Ruseni), pr. Puiu Ilisei (parohia Ițcani) și pr. Andrei Păduraru (parohia Bijghir).

Satul Fundu Tutovei, cândva propus de către autorităţile judeţene comuniste pentru a fi demolat (1988), s-a remarcat începând cu anul 2009, odată cu înființarea parohiei. Astfel, în doar 2 ani s-a reușit construcția și amenajarea integrală a ansamblului ecleziastic (Biserica parohială, Altarul de vară, Troița de marmură, lumânărarul zidit, clopotnița, etc). De asemenea, aici se desfășoară anual prin Centrul Catehetic Parohial ,,Sf. Daniil Sihastru”, diferite activități cultural-catehetice pentru cei mai tineri enoriași ai parohiei.

În prezent se află în derulare, cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Ioachim, proiectul „Ajută-l să crească mare – Cateheze și ateliere de dezvoltare prin art-terapie”.  Astfel, câteva zeci de copii din parohie, cu rezultate bune la învățătură,  având vârste cuprinse între 4 și 12 ani, aflați în diferite situații de risc și proveniți din familii cu probleme socio-economice și abandon familial, participă săptămânal, timp de câteva luni, la diferite ateliere de lucru și cateheze ce urmăresc dezvoltarea lor emoțională prin art-terapie. Proiectul se înscrie între activitățile cultural-catehetice desfășurate în parohie în anul 2015 pe tema anului omagial. Pe lângă atelierele de dezvoltare emoțională prin art-terapie care sunt coordonate de un psiholog, se desfășoară și cursuri de cateheză dezvoltate după ghidul catehetic „Hristos împărtășit copiilor!”.