Punerea unei noi pietre de temelie pentru biserica parohiei Moreni

Înaltpreasfințitul Ioachim a fost prezent în ziua de 20 mai 2017 în parohia Moreni din protoieria Roman unde a sfințit locul pentru o nouă poartă a cerului ce urmează a fi ridicată în această comunitate de credință. Acestuia i s-au alăturat un sobor de preoți, oficialități locale și centrale, precum și câteva sute de credincioși.

În dimineața zilei de sâmbătă, 20 mai a.c. a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți coordonat de părintele Dragoș Munteanu, protopop al protoieriei Roman.

La finalul acesteia, preoții prezenți, oficialități locale și centrale, alături de mulțime de credincioși au întâmpinat pe IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim care a binecuvântat poporul adunat, oficiind slujba de sfințire a apei și apoi sfințind locul unde se va ridica un nou locaș de cult. În prezent, slujbele sunt oficiate în așezământul social-filantropic parohial deoarece fosta biserică a fost mistuită într-un incendiu petrecut anul trecut.

În cuvântul de învățătură Ierarhul a amintit despre fosta biserică, dar și despre eroii și sfinții neamului românesc din aceste locuri:

,, Biserica aceea care a existat înainte a fost zidită de niște oameni destoinici ai acestor locuri. Dumnezeu a ales acum ca prin urmașul acestei familii nobile din zona aceasta, care a revenit acasă, să înceapă construcția unui nou lăcaș de cult. Noi nu putem fi insensibili la chemarea moșilor și strămoșilor noștri care își dorm somnul sub glie. Iubiții mei, poporul român este un popor constituit din sfinți și din eroi. Majoritatea celor care s-au jertfit pentru neam și țară nu au o cruce la căpătâi, dar au o floare. Considerați că fiecare copac, fiecare floare care iese în mod spontan sau așezată de noi în pământ,  răsădită, acestea își trage seva din pământul acesta udat de sânge a celor care s-au jertfit pentru țară, popor și credință.”

Chiriarhul nu a uitat să mulțumească celor prezenți, îndemnându-i să participe activ la ridicarea noii biserici.

,,Mulțumim în mod deosebit celor care au venit special să pună prima piatră de temelie, prima cărămidă, piatra unghiulară și peste care se va zidi temelia bisericii. Sfânta Parascheva ne-a ales pe noi și pe voi să facem aceasta. Astăzi, Dumnezeu a pus pe umerii noștri o cruce fiecăruia, fie preot, fie credincios, fie notabil. Crucile noastre trebuie să le vedem în perspectiva Învierii. Să ne ajute Dumnezeu să ajungem la terminarea construcției și la sfințirea ei!”.

Preotul Nicolae Daniel Gripca a mulțumit la final Ierarhului pentru slujba oficiată, pentru sfaturile duhovnicești de mare preț oferite și l-a încredințat că va păstori cu aceeași dragoste și râvnă pastorală ca și până acum.

(pr. Daniel Marari)