Promoția 2015 a Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir”, la Catedrala din Onești

Absolvenții Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești s-au rugat în Catedrala ”Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești.

Absolvenții Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești s-au rugat alături de profesorii lor în Catedrala ”Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești. Alături de promoția de absolvenți 2011-2015, preotul protopop Constantin Alupei, împreună cu ceilalți slujitori a oficiat rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu în cei patru ani de liceu. ”S-a creat o tradiție din anul 2000, aici la Onești, de a ne ruga alături de liceeni, care veneau adesea însoțiți de profesori și de părinți. De fiecare dată le-am oferit câte o amintire, cărți și icoane. Anul acesta a fost o întâlnire mai specială, deoarece a venit un număr foarte mare de tineri, care s-au rugat alături de noi și cărora le-am explicat că această promoție se evidențiază prin aceea că acum se împlinesc 25 de ani de la punerea pietrei de temelie a catedralei”, a declarat preotul Constantin Alupei, protopop de Onești.