Proiectul social-filantropic „Să fim mai buni şi milostivi!”, în parohia „Sf. Trei Ierarhi” – Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în preajma Slăvitului Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău, având sprijinul Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău şi a unor oameni cu suflet bun, a derulat proiectul social-filantropic „Să fim mai buni şi milostivi!”

 

Preoţii slujitori de la această biserică, împreună cu doamna director Moroi Irina, profesorii Alistar Didi, Oboroceanu Carmen, Drăgoi Alina, Cîrlan Mirela şi Dorneanu Elena, precum şi elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” au colectat haine, jucării şi dulciuri pe care le-au împărţit copiilor nevoiaşi din parohie. De asemenea, oamenii cu suflet mare ai parohiei au adunat produse alimentare (ulei, faină, orez etc.) pe care le-au donat Fundaţiei „Episcop Melchisedec” din Roman.

„Mulţumim Bunului Dumnezeu, profesorilor, elevilor, părinţilor şi oamenilor de suflet care ne-au ajutat să ducem la îndeplinire acest proiect”, a subliniat preotul paroh Aurel Cîrlan.