Proiectul „Școala dăruirii” a fost implementat în Protopopiatul Moinești

12 Aprilie 2017

În Marțea cea Mare din Săptămâna Pătimirilor, a avut loc în Parohia Brusturosa din cadrul Protopopiatului Moinești, prima acțiune din cadrul proiectului „Școala dăruirii”.

Copiii ce fac parte din grupul de cateheză al parohiei Brusturosa din cadrul Protopopiatului Moinești, împreună cu preotul paroh Constantin Popa au oferit în dar câte un miel și pachete cu alimente specifice perioadei pascale unor familii cu mulți copii și câtorva bătrâni din comunitate. Resursele pentru achiziționarea mieilor au fost obținute de copii printr-un efort deosebit în urma unor acțiuni de strângere de fonduri desfășurate de parohie în perioada decembrie 2018-martie 2017, cum ar fi: susținerea unor concerte de colinde în peroada Crăciunului, confecționarea de mărțișoare și felicitări care au fost valorificate etc, dar și prin sprijinul oferit de unii sponsori.

„Desfășurarea unor astfel de activități influențează comportamentul de zi cu zi al tinerilor, obiectivul proiectului fiind dezvoltarea valorilor moral religioase: „iubirea de aproapele”, „implinirea de fapte bune”, „respectarea părinților și a bătrânilor”, „ajutorarea celor nevoiași” și, mai ales, „apărarea cu tărie a credinței ortodoxe, strămoșești”, a declarat părintele Constantin Popa.

Citește mai multe articole despre: protoieria moinesti