Proiectul „Întinde-mi o mână prietene dragˮ, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Comănești

          La  Capela „Sfinții Martiri Brâncoveniˮ, din cadrul Școlii Speciale Comănești,  se derulează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, proiectul „Întinde-mi o mână prietene dragˮ, coordonat de părintele Iftimie Nicolae, profesor de religie la această școală.

Acest proiect educativ-social este realizat în parteneriat cu Protopopiatul Moinești și mai multe unități școlare din ținutul comăneștean. În cadrul acțiunilor desfășurate, conform planului inițial aprobat de părintele protoiereu Costel Mareș, vineri, 19 noiembrie, 60 de copii cu dizabilități de la Centrul Școlar de Educație  Incluzivă, au primit daruri, constând în fructe, rechizite și dulciuri.

          Ajutorarea persoanelor în nevoi ține doar de dragoste și dorința fiecăruia de a fi mai bun nu doar cu semenii, ci cu sine însuși. Acest lucru l-au dovedit elevii de la diferite școli comăneștene, demonstrând încă o dată valoarea educativă a faptei <că vorba sună însă fapta însă „tună”>.

          Considerăm că darurile oferite au adus o rază de bucurie în sufletele lor pline de speranță.

         „A fost o mare bucurie pentru elevii care ne-au vizitat deoarece au avut ocazia de a-și arăta generozitatea și afectivitatea pentru colegii lor aflați în dificultate. Nădăjduim ca acest parteneriat Școală-Biserică să ne mobilizeze și la împlinirea altor activități la fel de frumoase“, a spus directorul școlii, domnul Axente Tedi.