Proiectul „Iconari vechi și noi" desfășurat la Roman

În ziua de 21 aprilie 2018, la Catedrala arhiepiscopală din Roman, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu prilejul Anului omagial al Unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918  a avut loc o întâlnire de lucru în cadrul proiectului: Iconari vechi și noi ! Gazda evenimentului a fost părintele arhimandrit Andrei Ioniță, mare ecleziarh al catedralei mușatine. Delegatul Înaltpreasfințitului la eveniment a fost PC părinte Gheorghe Paleu, consilier eparhial al Sectorului Patrimoniu Bisericesc din cadrul Administrației Eparhiale.

În deschiderea evenimentului, părintele consilier eparhial a transmis binecuvântarea Ierarhului pentru membrii prezenți din cadrul proiectului și le-a adresat un cuvânt de bun venit. De asemenea, acesta i-a îndemnat la a crea icoane frumoase și de calitate care să împodobească bisericile, aceste picturi sacre înfăţişând astfel întreaga istorie a mântuirii.

Vă transmit dragostea și binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Potrivit Tradiţiei, Mântuitorul este primul iconograf, iar creștinismul românesc este de origine apostolică. Icoanele sunt imagini cu un caracter foarte special, ele fiind de un real ajutor pentru că permit exprimarea directă a semnificației sărbătorilor și a sfinților care sunt reprezentați în ele. Toate icoanele „funcționează în Biserici la Sfânta Liturghie și în casele particulare prin rugăciunile noastre personale. Deci pentru a putea picta icoane trebuie ca pictorul să aibă și obiceiul de a se ruga și a fi smerit, tocmai pentru că principalul criteriu funcțional al icoanei este rugăciunea curată. Icoana este o cateheză prin imagine, a spus părintele consilier eparhial.

Participanții la eveniment au fotografiat ansamblul iconografic, au analizat și discutat din punct de vedere artistic despre particularitățile catedralei arhiepiscopale. S-a vorbit și despre importanța proiectului pe baza unei expuneri a preotului Bogdan Antohi, membru în proiect. De asemenea, aici a avut loc o prezentare istorică a picturii expusă de părintele arhimandrit Andrei Ioniță:

Arta şi tehnica meşterilor constructori și iconari din secolul al XVI-lea și-a pus amprenta și peste catedrala aceasta, unde dumneavoastră va aflați astăzi. Pictura pe care o vedeți pare că nu secondează arhitectura căreia îi fusese destinată iniţial, ci dorește să-şi impună propria personalitate capabilă de a transmite, dincolo de ideile teologic-dogmatice care erau implicite oricărui program iconografic, o complexă profesie de credinţă pe care şi-o însuşise, sau trebuia să şi-o însuşească un întreg popor unit în voinţa sa de supravieţuire... Studiul programului iconografic al picturii, aşa cum se prezintă el astăzi, impune o precizare: fiind rezultatul a două etape distincte de realizare, mult distanţate în timp - nu mai puţin de două secole -, nu se mai poate vorbi de o unitate de viziune în conceperea lui. Iconografia întregului ansamblu se desfăşoară pe două secţiuni denumite generic: programul secolului al XVI-lea şi programul secolului al XVIII-lea.

După aceasta a fost vizitat muzeul Centrului Eparhial, aici fiind adăpostite odoare picturale de mare preț.

Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Facultatea de Teologie Dumitru Stăniloae din Iași, Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București, fiind vizitate mai multe locații din țară, iar organizatori ai acestui proiect sunt domnul Ion Popa (București, Otopeni) și domnul Marius Ghinescu (Iași). Scopul proiectului în general este ca pictorii însoţiţi de o echipă multidisciplinară formată din istorici de artă, arhitecţi şi restauratori, să meargă pe urmele înaintaşilor din perioada interbelică şi să reviziteze într-un mod personal şi actual reperele moştenirii medievale pentru a reformula stilul neobizantin local în conformitate cu nevoile şi tendinţele societăţii contemporane.

La finalul activității artistice, membrii participanți au servit masa la trapeza din incinta Centrului Eparhial.  (pr. Daniel Marari)