Proiect social-eparhial dedicat copiilor bolnavi

13 Februarie 2017

Vineri, 10 februarie 2017, copiii internați în Secția Pediatrie - Recuperare Pediatrică a Spitalului Județean Bacău au fost primitorii rugăciunilor săvârșite în cadrul Sfintei Taine a Maslului. Aceasta s-a desfășurat ca parte a multiplelor manifestări spirituale și filantropice ce au fost incluse în Proiectul social-eparhial „Bolnav am fost și M-ați cercetat“, derulat cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

           Întrucât ziua de 11 februarie a fost declarată Ziua Mondială a Bolnavului, iar copiii sunt cei mai vulnerabili dintre cei aflați în suferință, cu multă nădejde în milostivirea și dragostea lui Dumnezeu, în Biserica parohială „Sf. Ap. Petru și Pavel“ Bacău a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, la care au participat enoriași, cadre medicale și bolnavi internați în secțiile spitalicești aflate în vecinătatea bisericii, slujba fiind oficiată de un sobor de șapte preoți. Cu toții s-au rugat pentru vindecarea trupească și sufletească a celor bolnavi, pomenindu-i și pe cei care îi îngrijesc, membri ai familiilor, medici, asistente, infirmiere, voluntari.

           Prin grija celor prezenți (preoți si credincioși) au fost achiziționate scutece și produse de igienă în valoare de 550 de lei, acestea fiind oferite copiilor din Secția de Pediatrie – Recuperare Pediatrică. 

          La final, preotul paroh Abageru Constantin a mulțumit tuturor celor care s-au implicat cu bucurie și emoție în desfășurarea acestui moment de comuniune: preoți slujitori, responsabili medicali (doamna doctor Țaga Aurelia, șefa Secției de Recuperare), cadre medicale și credincioși, cu toții înțelegând profunda semnificație a cuvintelor Mântuitorului, „Bolnav am fost și M-ați cercetat“ (Mat. 25,36).