Programul Social Eparhial „Fii dar din Darul Lui Dumnezeu” derulat în Protopopiatul Moinești

26 Decembrie 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Programul social eparhial ”Fii dar din Darul lui Dumnezeu” se derulează și în Protopopiatul Moinești. 

Astfel, în Ajunul Nașterii Domnului, un grup de colindători din Parohia Poduri a pornit să aducă vestea cea bună în casa familiei Petrea Ilie și Lăcrămioara, din Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel- Moinești. Aici, am fost întâmpinați cu căldură de Părintele Protopop Costel Mareș--parohul acestei parohii-- împreună apoi, oferind darul colindului ”vechi și bun” gazdelor primitoare, care au dăruit în schimb, un pat echipat cu toate cele necesare, precum și dulciuri, haine și alimente. Aceste daruri au fost oferite unei familii de rromi din Parohia Poduri, familie formată din 6 membri, ce locuiește într-un container social.

Parintele protopop a mulțumit familiei ce s-a dovedit a fi ”dar din Darul Lui Dumnezeu” și a apreciat inițiativa și efortul colindătorilor din Parohia vecină, însoțiți de preoții Vasile Popa și Dumitru Parfene, care au reușit, împreună, să aducă un zâmbet și un strop de speranță în viața unor semeni ai lor mai necăjiți.

(Cristian Balaban)