Programul cultural-eparhial în Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, se desfășoară în această perioadă a Postului Mare programul cultural-eparhial ,,Pe urmele Sfinților" realizat cu ajutorul Agenției de turism și pelerinaje ,,Meteora Tour".

În ziua de 30.03. 2018, la primele ore ale dimineții, un grup de pelerini din parohiile Dănceni, Poiana și Țepoaia din cadrul Protoieriei Sascut, însoțiți de preoții Toma Constantin, Muche Domide Marian și Apetrei Ionuț Liviu, au ajuns în cetatea mușatină a Romanului unde au fost întâmpinați de părintele arhimandrit Andrei Ioniță, și au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite oficiată în Catedrala Arhiepiscopală "Sfânta Cuvioasă Parascheva". După ce au primit binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, au continuat pelerinajul la Parohia Trifești unde s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Giurgeni și la Mănăstirea "Bunavestire" de la Tisa Silvestri, după care s-au întors plini de bucurie duhovnicească la casele lor, mulțumind lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate! (Pr.Apetrei Liviu)