Program duhovnicesc la Parohia ,,Izvorul Tămăduirii” din Bacău

În perioada 10-12 noiembrie, în Parohia “Izvorul Tămăduirii” Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc un program liturgic duhovnicesc aparte, care s-a încheiat cu oficierea Sfintei Liturghii. Delegatul IPS părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la evenimentul parohial a fost Preacuviosul părinte Pimen Costea, vicar-administrativ eparhial.

În prezența icoanei Maicii Domnului Pantanassa, adusă de la Centrul Eparhial special pentru acest eveniment,  în ziua de 10 noiembrie a.c., preoții din Cercul Pastoral „Pr. Prof. Constantin Leonte", precum și alți preoți invitați, au săvârșit Taina Sfântului Maslu și slujba Acatistului Maicii Domnului, sub protia P.C. părinte protopop Costică Busuioc. A doua zi, 11 noiembrie, urcușul duhovnicesc a continuat cu Sfânta Liturghie, citirea Psaltirii de către credincioși și apoi cu slujba Vecerniei. 

Ultima zi a evenimentului parohial, duminică, 12 noiembrie 2017, Sfânta Liturghie a fost oficiată sub protia P. Cuv. părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Centrului Eparhial Roman, de către un sobor de preoți băcăuani.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Vicar-administrativ Pimen Costea, care a subliniat condiția mântuirii: nu prin bogăție, nici prin sărăcie ajungem să ne mântuim sufletul, ci prin bogăția dăruitoare și sărăcia ngâietoare față de semenii noștri”.

P.C. Părinte protopop de Bacău a felicitat pe cei doi preoți slujitori ai parohiei pentru implicarea și dăruirea lor față de cele sfinte și față de credincioși.

La final, preotul paroh Ioan Deacu a mulțumit părintelui arhimandrit Pimen Costea, delegatul Părintelui Arhiepiscop Ioachim, părintelui protopop de Bacău și celorlalți preoți pentru participare.

Tot acum, parohul de la Sarata a mulțumit coralei „Sfântul Nicolae” pentru răspunsurile de la Sfânta Liturghie, elevilor Ștefan Negru, Claudiu Benchea, Iustin Vezeteu, de la „Colegiul de Arte Bacău” pentru recitalul susținut în cadrul zilei de aleasă sărbătoare.

(pr. Petru Bălăiță)