Procesiune cu Sfânta Cruce în Protoieria Bacău

Cu prilejul ,,Anului omagial al unității de credință și de neam”, al ,,Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, dar și al cinstirii Sfintei Cruci în Duminica a III-a din Postul Mare, Protoieria Bacău organizează duminică, 11 martie 2018, cea de-a II-a ediţie a procesiunii cu Sfânta Cruce, desfășurată sub denumirea „LA UMBRA CRUCII TALE”.

Protopopiatul Bacău, cu binecuvântarea şi participarea Înaltpreasfinţitului Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va desfăşura, pentru al doilea an consecutiv, pelerinajul cu Sfânta Cruce aflate în patrimoniul spiritual al Catedralei Arhiepiscopale „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Roman.

SFÂNTA CRUCE va fi adusă vineri, 09 martie 2018, ora 16.30, la Parohia „Sfinţii Trei Ierahi” din Bacău şi va rămâne până duminică, 11 martie 2018.

Duminică, începând cu ora 16.00, Sfânta Cruce va fi purtată în procesiune pe următorul traseu: Biserica „Lazaret” – Biserica „Sf. Andrei Criteanul” – Biserica „Sf. Trei Ierarhi”, de către preoţii şi credincioşii parohiilor din partea de Nord a Bacăului: „Lazaret”, „Sf. Andrei Criteanul”, „Sf. Trei Ierarhi”, „Înălţarea Domnului”, „Sf. Nicolae”, „Învierea Domnului”, „Sf. Ioan”, „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, „Bunavestire”, „Şerbăneşti”, „Gherăieşti” I şi II, „Sf. Voievozi – CFR” şi „Holt”.

Programul evenimentului:

  • Ora 15:45 – preoţii și credincioșii se vor afla în fața bisericii „Lazaret” şi se vor aşeza în coloană pe aleea din faţa bisericii. Ordinea plecării în procesiune: toaca, steagurile eparhiei, steagurile tricolore, prapuri, Sf. Cruce (purtată de câte 6 preoţi), preoţii și credincioşii;
  • Ora 16:00 – plecarea în procesiune cu Sfânta Cruce. Se vor face mai multe opriri: în fața bisericii „Sf. Andrei Criteanul”, intersecţia str. Zefirului cu str. Hatman Berescu, intersecţia str. Aprodu Purice cu str. 22 Decembrie şi intersecţia de la biserica „Sf. Trei Ierarhi”;
  • Ora 16:45 – preoţii însoţiţi de credincioşi se vor afla în fața bisericii „Sf. Trei Ierarhi”, unde IPS Părinte Ioachim va binecuvânta pelerinii, va purta Sfânta Cruce şi o va așeza în Sfânta Biserică;
  • Ora 17:00 – rugăciuni de binecuvântare şi cuvânt duhovnicesc rostit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop IOACHIM.