Primul rector al învăţământului universitar românesc pomenit la Gioseni

În contextul desfăşurării, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la nivelul Protopopiatului Bacău, a proiectului "Identitate românească - recuperarea tradiţiilor, recuperarea valorilor", reprezentanţi ai autorităţilor centrale, judeţene şi locale, alături de profesori universitari din Iaşi şi Bacău, oameni de cultură şi numeroşi copii au participat la Gioseni, la slujba de pomenire a profesorului Ioan Strat, primul rector al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, înmormântat în imediata apropiere a bisericii.

Ziua de 17 octombrie 2017 a consemnat derularea unor evenimente deosebite, organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Manifestările, care au adus un prinos de cinstire valorilor spirituale şi culturale româneşti, au fost organizate de Protopopiatul Bacău, cu participarea reprezentanţilor instituţiilor centrale, judeţene şi locale. În prima parte a zilei, în biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Gioseni, s-a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia răspunsurile la strană au fost oferite de către membrii Coralei Protopopiatului Bacău. Sub protia preotului protopop Costică Busuioc, soborul de preoţi a oficiat apoi o slujbă de pomenire a primului rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Ioan Strat, la mormântul căruia, întru gând pios, s-au adunat oficialităţi centrale, judeţene şi locale, personalităţi ale culturii ieşene şi băcăuane. Mesajul ierarhului la acest moment de pioasă aducere aminte a fost rostit de părintele protopop, care a subliniat aspecte importante ale biografiei lui Ioan Strat, diplomat la Paris şi Constantinopol, personalitate multilaterală, care şi-a „sacrificat” douăzeci de ani pentru a pune bazele învăţământului universitar modern. S-a amintit implicit de importanţa omului gândit ca fiinţă euharistică, a omului care ştie să mulţumească din preaplinul duhovnicesc pe care îl experiază, mărturisindu-şi conştiinţa de neam, dragostea de patrie şi cultură. Mesaje de recunoştinţă şi apreciere la adresa Bisericii, care a demarat acest proiect au fost rostite şi de reprezentanţii autorităţilor, dar şi de membrii delegaţiei ieşene conduse de scriitorul Cassian Maria Spiridon, directorul revistei „Convorbiri literare”.