Prima ediție a evenimentului cultural-catehetic „Tânărul Oneştean"

9 Iulie 2018

Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Asociația Tinerilor Ortodocşi Oneşti în directă colaborare cu Protoieria Oneşti, în perioada 7-9 iulie 2018, a desfăşurat prima ediție a evenimentului cultural-catehetic „Tânărul Oneştean". Proiectul s-a ghidat după îndemnul părintelui Dumitru Stăniloae care ne învață că istoria e chemată să îşi identifice deplina potență în timpul hristic. Astfel, tema centrală în jurul căreia au gravitat cele trei zile a fost "Jertfă şi Recunoştință în An Centenar", încercându-se a se sublinia sfera tangențială dintre istorie şi religie.

        Prima zi a debutat cu sosirea participanților de la filialele ATOR Târgu-Frumos, Paşcani, Bicaz, Roman şi a tinerilor de la ASCOR Bacău, având loc deschiderea la sediul Protoieriei Oneşti. Au urmat două sesiuni de comunicare ca punte către înțelegerea semnificației Anului Centenar, moderate de către preoții Protoieriei Oneşti, ateliere în cadrul cărora tinerii au avut ocazia de a se cunoaşte mai bine şi de a descoperi lucruri noi.

Duminică, "Tânărul Oneştean" a simțit bucuria comuniunii în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la biserica Parohiei „Buna Vestire" Mănăstirea Caşin, unde părintele Inspector eparhial Daniel Marari a dat glas mesajului Înaltpreasfințitului Ioachim.

Atmosfera liturgică şi-a cunoscut extensia prin acțiunea „O floare pentru un erou", prin care cei de azi au adus semn de recunoştință pentru jertfa celor de ieri, la cimitirul eroilor din acelaşi sat, de unde peste 8000 de suflete s-au ridicat la cer în timpul primei conflagrații mondiale.

Mai multe despre acest fapt au fost prezentate la conferința ce a urmat, susținută de către Gen. Conf. Univ. Dr. Vasile Jenică Apostol şi pr. Silviu Andrei Neicu, la Biblioteca Municipală "Radu Rosetti" Oneşti, ziua încheindu-se cu o seară tradițională colorată folcloric prin muzeul etnografic al studentului teolog Iustin Lehonschi.

Evenimentul a luat sfârşit luni, 9 iulie, când participanții şi voluntarii şi-au luat rămas bun, privind optimişti către viitoarele colaborări şi fiind bucuroşi de surpriza Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim care a dorit să le transmită personal un mesaj ziditor de suflet. Încântat de deschiderea spirituală a celor prezenți, Înaltul i-a încurajat să nu piardă niciodată dulceața comuniunii sincere şi să păstreze prin rugăciune mica familie formată zilele acestea în inima Oneştiului, până la următoarele întâlniri.

Primind îmbrățişarea părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, prieten şi sprijin al tinerilor, prin cuvântul adresat, "Tânărul Oneştean" a privit către ediția următoare, când îi va revedea pe toți cei care au avut dragostea de a participa la proiectul ATOR Oneşti. (Cristiana Chircu, președinte ATOR Onești)