Prezență arhierească la hramul Mănăstirii Giurgeni

Sâmbătă, 8 septembrie, în ziua de prăznuire a Nașterii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Giurgeni.

Încă de la primele ore ale dimineții de 8 septembrie, zeci de pelerini  au mers la Mănăstirea nemțeană Giurgeni pentru a preacinsti pe ocrotitoarea acestei vechi lavre monahale a cărei icoană făcătoare de minuni a adus bucurie și mângâiere în sufletele multor credincioși de-a lungul timpului.

În această zi binecuvântată de hram, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în prezența a câteva sute de credincioși veniți aici din cele mai îndepărtate colțuri ale Eparhiei pentru a mulțumi Maicii Domnului și a primi binecuvântare de la Ierarhul locului. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a înălțat rugăciuni de pomenire pentru părintele Antonie Jeflea, fostul stareț al mănăstirii și duhovnicul multor creștini din Moldova, care a trecut în veșnicie în data de 18 februarie a acestui an, și a cărui trup se odihnește în mormântul pregătit alătui de Altarul bisericii mănăstirii. În cadrul Sfintei Liturghii, pentru a răspunde nevoilor liturgice și misionare ale Mănăstirii Giurgeni, monahul Efrem a fost hirotonit în treapta de ierodiacon, iar diaconul Simionescu Sergiu a fost hirotonit preot.

În cuvântul de învățătură adresat pelerinilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre Maica Domnului ocrotitoarea Mănăstirii Giurgeni, despre calitatea ei de mijlocitoare către Dumnezeu subliniind totodată grija filantropică a obștii monahale pentru pelerinii veniți de departe:

Maica Domnului este iubită de toți românii nu numai pentru faptul că a născut pe Fiul lui Dumnezeu, ci și pentru faptul că mijlocește la tronul Preasfintei Treimi pentru revărsarea harului creator peste cei care compun imne sau se exprimă artistic în diverse forme literare astfel încât România a fost numită Grădina Maicii Domnului. Dar o grădină nu rămâne frumoasă dacă nu ne străduim să smulgem buruienile care o sufocă sau să îndepărtăm dăunătorii care îi strică rodul și totodată să o pregătim frumos pentru ca florile să le putem oferi într-un buchet multicolor lui Dumnezeu. Maica Domnului este model pentru mamele de astăzi și pentru familie, care trebuie să fie imaginea Împărăției Cerurilor pe pământ.

Tot cu acest prilej, părintele Dragoș Munteanu, protopop de Roman, a vorbit celor prezenți despre volumul „Imnuri închinate Maicii Domnului”, tipărit recent la Editura „Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și care îl are ca autor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protosinghel Nicolae Dănilă, starețul Mănăstirii Giurgeni, a mulțumit pentru binecuvântare Ierarhului, care de-a lungul a 18 ani a fost prezent de fiecare dată la hramul acestei mănăstiri, preoților slujitori pentru împreună liturghisire, dar și pelerinilor prezenți pentru osteneală și dăruire.