Preșcolarii de la Grădinița "Episcop Melchisedec" s-au întâlnit cu IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim

În locul unde cerul atinge pământul, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, în Catedrala arhiepiscoală de la Roman, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a întâlnit, în ziua de 21 decembrie, cu preșcolarii de la Grădinița ”Episcop Melchisedec”. 

În data de 21 decembrie, 57 de preșcolari ce urmează programul Grădiniței „Episcop Melchisedec” din Roman, însoțiți de cadrele didactice, au au mers în catedrala arhiepiscopală pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului și a primi binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim. Prezenți în catedrala mușatină, copiii au fost extrem de încântați la vederea Părintelui Arhiepiscop Ioachim, cel care le-a oferit în dar pe Mântuitorul Hristos din potirul Sfintei Liturghii, sfătuindu-i totodată să se roage și să asculte de părinți, pentru ca mai târziu să devină fii vrednici ai Bisericii strămoșești și ai neamului românesc. După ce s-au împărtășit, copiii au primit daruri din partea Înaltului Ierarh, ca simbol al iubirii și prețuirii micilor vlăstare .

 “Întâlnirea cu Ierarhul, sunt ferm convins, că va rămâne o amintire unică a acestei zile în care dragostea, bunătatea, pacea au înflorit pe soleea Sfintei Biserici. Am văzut pe IPS Ioachim copleșit de bucuria revederii cu micuții.  Au cântat împreună colinde, s-au rugat și s-au jucat, așa cum numai un bunic face cu nepoții săi”, a declarat domnul Aurelian Alexa, directorul Fundației „Episcop Melchisedec”.

(Pr. Daniel Marari)