Preoții băcăuani s-au întrunit în Sinaxă

16 Februarie 2017

Astăzi, 16 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prezent la Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt”-Șerbănești din Bacău unde a participat alături de preoții băcăuani la Sinaxa anuală. Cu această ocazie, Părintele Arhiepiscop Ioachim a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, fiecare preot participant la slujbă fiind împărtășit de către Ierarh cu Sfintele Taine. Tot acum, Ierarhul a hirotonit întru preot pe tânărul teolog Andrei Iscu pe seama Parohiei Cetățuia din Protopopiatul Moinești.

Peste o sută patruzeci de preoți aflați sub coordonarea PC Pr. Protopop Costică Busuioc au venit la primele ore ale dimineții la Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt”-Șerbănești din Bacău pentru a participa la sinaxa anuală. Emoție și bucurie sfântă au cuprins pe toți slujitorii altarelor la întâlnirea cu Chiriarhul lor care i-a binecuvântat și i-a împărtășit cu Sfintele Taine.

În cadrul liturgic, la vremea cuvenită, a fost pomenit marele ierarh cărturar Melchisedec Ștefănescu, împreună cu membrii familiei sale adormiți întru Domnul, la împlinirea a 194 de ani de la nașterea sa. 

În timp ce preoții din sobor s-au adunat în jurul potirului pentru a primi din mâinile Ierarhului Trupul și Sângele Domnului, corala protoieriei și corala Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman au interpretat la strană diferite cântări religioase.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a vorbit preoților despre importanța întâlnirii în comuniune liturgică:

„În Sfânta Liturghie ne întâlnim toți, după cum bine știți, cu sfinții plăcuți Lui Dumnezeu, care sunt în ceruri și ale căror suflete sunt în mâna Lui Dumnezeu, precum și cu părinții și frații noștri care au trecut la cele veșnice și slujesc împreună cu Arhiereul cel Veșnic Liturghia cosmică sub protia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin comuniunea pe care noi o păstrăm, comunicăm în Duhul Sfânt și constituim comunitatea, această unire fiind în iubirea Lui Hristos. Astăzi am fost chemați din nou să rămânem întru iubirea Lui. A rămâne în iubirea Lui Dumnezeu înseamnă a împlini porunca pe care El  a încredințat-o prin testament apostolilor și anume de a se iubi unul pe celălalt așa cum El, Dumnezeiescul Învățător i-a iubit”.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre calitatea preotului de ministru al tainelor dumnezeiești:

„Și noi vom deveni acele șipote ale Duhului Sfânt atunci când facem Liturghia, atunci când săvârșim o taină în Biserica Lui Hristos. Să fim făclierii Luminii celei necreate în lume și totodată să fim sarea pământului care dă echilibrul acestei lumi atât de tulburate, nestatornice și instabile”.

La finalul Sfintei Liturghii, pentru activitatea pastoral-misionară deosebită desfășurată în parohiile încredințate, un preot a fost hirotesit în treapta de iconom stavrofor, trei preoți au primit gradul de iconom și șaisprezece au primit gradul onorific de sachelar.

Totodată, la recomandarea părintelui protopop, preoții pensionari au primit din partea Ierarhului diplome de excelență și câte o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva.

La finalul Sinaxei, în semn de recunoștință, preoții prin Protopopiatul Bacău au oferit Ierarhului o icoană cu Mântuitorul Hristos.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de corala „Melchisedec” a Protopopiatului Bacău.

(pr. Daniel Marari)

Citește mai multe articole despre: IPS Ioachim, Protoieria Bacau, sinaxa, 2017