Premierea proiectelor concursului național „Icoana și Școala mărturisirii ”, la Roman

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 29 martie a.c., la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din orașul Roman, Protopopiatul Roman, a avut loc premierea proiectelor catehetice înscrise și evaluate la nivelul protopopiatului, pentru concursul național Patriarhal de creație „Icoana și Școala mărturisirii ”. Premierea a fost făcută de către P.C. Pr. Dragoș-Alexandru Munteanu, protopop al Protoieriei Roman.

Părintele protopop a mulțumit copiilor, preoților, cadrelor didactice, precum și tuturor celor implicați în aceste proiecte și manifestări culturale deosebite cu prilejul "Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și al Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului", între care Concursul național de creație ,,Icoana și Școala mărturisirii”, organizat de Sectorul teologic-educațional și implementat în Eparhia Romanului și Bacăului prin Biroul de catehizare din cadrul Sectorului Cultural, ocupă un loc de frunte.

Astfel, părintele Dragoș-Alexandru Munteanu a felicitat pe Stan Alexandru de la Parohia GHIDION care a obținut locul I cu proiectul „Mărturisitori ai credinței de ieri și de azi”, coordonat fiind de P.C. Pr. Stan Vasilică; pe Matieș Marian, locul al II-lea, din Parohia Horia cu proiectul „Icoana din sufletul copiilor”, coordonat fiind de P.C.Pr. Smerea Gheorghe; pe Melinte Alexandra care a ocupat locul al III-lea, din Parohia Icușești cu proiectul „Icoana prin ochi de copil”, coordonată fiind de P.C. Pr. Tuchiac Daniel; pe Burlacu Elena care a primit mențiune, din Parohia Secuieni I, cu proiectul „Îl iubesc pe prietenul meu, DUMNEZEU”, coordonată fiind de P.C. Pr. Pâcă Daniel; pe Macsim Elena, mențiune, de la Parohia Todireni, cu proiectul „Icoana Maicii Domnului, Ocrotitoarea copiilor-Fereastră către cer”, coordonată fiind de P.C. Pr. Nistor Vasile; pe Borcilă Alisa, mențiune, de la  Parohia Stejaru, cu proiectul „Icoana – Mărturie a rezistenței spirituale în închisorile comuniste”,  coordonată fiind de P.C.  Pr. Roșu Tiberiu și ultima mențiune a fost oferită  pentru Năstasă Mălina de la Parohia Chicirea, cu proiectul „Bucuria de a fi împreună”, coordonată fiind de P.C. Pr. Grecu Ionuț.

Copiii și preoții au primit din partea Protopopiatului Roman diplome de excelență și premii consistente în bani, în mod diferențiat, în funcție de locul obținut.

Părintele protoiereu, la finalul festivității,  a felicitat preoții, cadrele didactice și copii pentru implicarea  în aceste proiecte adresate lor și menite să îi ajute a înțelege frumusețea Sfintei Ortodoxii.

(Pr. Petronel Ciocan)