Pomenire pentru Deținuții Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, la Roman

9 Martie 2017

În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului au avut loc mai multe slujbe de pomenire ca urmare a îndemnului Patriarhiei Române de a oficia în ziua de 9 martie, parastase pentru cei care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.

Astfel, și la Roman, în Parohia „Precista Mare”, a fost prezent IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim care, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența preoților romașcani, a elevilor de la Liceul Teologic “Episcop Melchisedec” și a credincioșilor, a săvârșit o slujbă de pomenire pentru deținuții politici care au suferit în perioada regimului comunist.

În cadrul parastasului Înalpreasfinția Sa Ioachim a pomenit peste 70 de preoți și credincioși din Eparhie care au suferit în temnițele comuniste de la Aiud, Jilava, Pitești, Tg Ocna, Timișoara, Miercurea Ciuc, citind de asemenea și rugăciuni pentru dezlegare pentru cei răposați.

După slujba de pomenire, corul „Laudamus” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” a oferit celor prezenți un minirecital de cânt și poezie care a reflectat frământările sufletești ale deținuților și rolul salvator pe care l-a avut Dumnezeu în temniță. Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Zorica Lațcu, sunt câțiva dintre poeții care au fost omagiați cu acest prilej.

Apoi, părintele Arhiepiscop a adresat un cuvânt în care a îndemnat pe cei prezenți la conștientizarea jertfei martirilor și la obligația de a fi credincioși trăitori ai valorilor Sfintei Ortodoxii, mai ales în acest an declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului:

Aducem slavă lui Dumnezeu pentru că suntem generația care nu suntem chemați să intrăm în filele istoriei. În vreme de pace trebuie să Îl mărturisim pe Hristos. A propovădui astăzi cuvântul lui Dumnezeu  într-o lume care se secularizează este din ce în ce mai greu și aproape tot atât de anevoios ca pe vremea martirilor și a prigoanei. Biserica a statornicit ca în această zi să se facă pomenire, să se facă anamneză în această lume amnezică, pentru cei care au mărturisit dreapta credință și valorile unui neam creștin din sorgintea sa. Ramurile arborelui libertății se aseamănă, se îngemănează cu osemintele martirilor căzuți la datorie pe toate câmpurile de luptă în munți, pe câmpii sau pe dealuri. Parcă simțim astăzi că spațiul mioritic românesc este spațiul sacru care ne creează o libertate și care ne dă perspectiva infinitului și a asemănării cu Dumnezeu”.

La final, toți participanții au primit sfințișori de la Brutăria „Betleem” a Arhieipiscopiei, fiind binecuvântați de către Ierarh.

(Pr. Daniel Marari)