Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău în vizită la Pro-Familia

Vineri, 10 februarie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău a oferit sprijin duhovnicesc, moral şi material copiilor şi tinerilor aflaţi într-unul dintre Centrele rezidenţiale „Pro-Familia” din Bacău.

Părintele paroh Aurel Cîrlan împreună cu preoţii slujiori Flavius Balaban şi Marian Gliga („Sfinţii Trei Ierarhi” – Bacău), Ierom. Vitalie (Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” – Valea Budului), Pr. Iulian Popa (Podiş), Pr. Justinian Cimpoeru (Capela Colegiului „M. Eminescu” – Bacău) şi Pr. Florentin Vornicelu (Mărgineni), cu prilejul Zilei Internaţionele a Bolnavului au vizitat Centrul rezidenţial „Pro-Familia”, alăturându-se astfel  parohiilor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului care au desfăşurat zilele acestea Programul Social Eparhial „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat”.

Pentru toţi cei prezenţi alinarea a venit în primul rând prin rugăciune, întrucât s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu, apoi s-au binecuvântat camerele prin stropirea cu apă sfinţită, s-a rostit un scurt cuvânt în care a fost inclus şi mesajul de îmbărbătare a celor aflați în suferință, alcătuit de IPS Ioachim, iar la sfârşitul întâlnirii s-au împărţit daruri ce au constat în fructe şi produse de panificaţie provenite de la brutăria Centrului Eparhial, „Betleem – casa pâinii”.

 

(Pr. Flavius Balaban)